Ediţia 2019-2020 a campionatului Spaniei s-a încheiat duminică. Titlul a fost câştigat de Real Madrid, care în ultima etapă a remizat cu Leganes, scor 2-2, iar echipa din urmă nu a putut evita retrogradarea în liga secundă.
Real şi-a trecut în palmares al 34-lea său titlu de campioană. Remiza cu Leganes a pus capăt unei serii de 10 victorii consecutive bifate de „galactici“, începută pe 11 iunie, la reluarea competiţiei.
Sergio Ramos (‘9) şi Marco Asensio (’52) au marcat pentru echipa antrenată de Zinedine Zidane. Pentru Leganes au înscris Bryan Gil (’45+1) şi Roger Assale (’78), dar madrilenii au retrogradat, alături de Mallorca şi Espanyol Barcelona.
În Liga Campionilor vor evolua Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid şi Sevilla.
Granada, echipă promovată vara trecută, a reuşit o calificare istorică în preliminariile Europa League după victoria la scor cu Athletic Bilbao, 4-0. Villarreal şi Real Sociedad vor fi celelalte două reprezentante ale Spaniei în a doua competiţie europeană intercluburi.
Cadiz şi Huesca au promovat din liga a doua. A treia reprezentantă a eşalonului secund urmează să fie decisă în urma unui baraj la care vor participa patru echipe.
Rezultatele etapei a 38-a, ultima a sezonului, desfăşurate duminică: Alaves – FC Barcelona 0-5, Valladolid – Betis Sevilla 2-0, Villarreal – Eibar 4-0, Atletico Madrid – Real Sociedad 1-1, Espanyol Barcelona – Celta Vigo 0-0, Granada – Athletic Bilbao 4-0, Leganés – Real Madrid 2-2, Levante – Getafe 1-0, Osasuna – Mallorca 2-2, Sevilla – Valencia 1-0.
Clasament final: 1. Real Madrid 87 puncte, 2. FC Barcelona 82, 3. Atletico Madrid 70, 4. Sevilla 70, 5. Villarreal 60, 6. Real Sociedad 56, 7. Granada 56, 8. Getafe 54, 9. Valencia 53, 10. Osasuna 52, 11. Athletic Bilbao 51, 12. Levante 49, 13. Valladolid 42, 14. Eibar 42, 15. Betis Sevilla 41, 16. Alaves 39, 17. Celta Vigo 37, 18. Leganes 36, 19. Mallorca 33, 20. Espanyol 25.
Clasamentul golgheterilor:
25 goluri: Messi (FC Barcelona)
21 goluri: Benzema (Real Madrid)
18 goluri: Gerard Moreno (Villarreal)
16 goluri: Luis Suarez (FC Barcelona)
15 goluri: Raul Garcia (Athletic Bilbao)
14 goluri: Aspas (Celta Vigo), Ocampos (Sevilla)
13 goluri: Budimir (Mallorca)
12 goluri: Alvaro Morata (Atletico Madrid)
Citeşte şi: Chelsea o însoţeşte pe Arsenal în finala Cupei Angliei