Președintele Universității Craiova, Sorin Cârțu, este foarte supărat din pricina amânării meciului de la Giurgiu, cu Astra. Fostul mare fotbalist al Băniei aşteaptă cu nerăbdare să vadă noua programare făcută de LPF.
”Cum să jucăm sâmbătă cu Astra și luni cu CFR? Ar fi doar 48 de ore, de unde aberația asta? Noi suntem bătaia de joc a campionatului? Cum se poate gândi cineva la așa ceva? De ce nu pui CFR-ul să joace sâmbătă sau duminică? Să ia decizii cei de la LPF și de la DSP, nu avem noi jupâni acolo? LPF trebuie să decidă! D-asta sunt puși acolo, să ia decizii, d-asta i-am ales. Cine e pus în capul listei, trebuie să conducă pe ideile lui. Nu cerem câștigarea meciului cu 3-0, așteptăm să vedem ce decide DSP. Care e vina noastră în această situație? Avem noi vreo vină? De ce trebuie să sufere jucătorii noștri?“, a declarat Sorin Cârțu, la ProX.
Sorin Cârţu: De ce trebuia să ajungem exact pe 3 august ultimul meci?
Conducătorul Ştiinţei a criticat programarea realizată de LPF, reproșând faptul că ultimul meci al sezonului, dintre Universitatea și CFR Cluj, ce se poate disputa cu titlul pe masă, a fost pus pe 3 august. Adică ziua limită pentru trimiterea către UEFA a listei cu echipele participante în cupele europene.
„E vina noastră că meciul (Astra – n.r.) a fost pus miercuri? Noi ne conformăm, atât. De ce trebuia să ajungem exact pe 3 august ultimul meci? De ce nu s-a jucat finala Cupei pe 3 august, ar fi fost doar două echipe implicate, nu șase. Așa cum au hotărât programarea, să decidă și acum”, a afirmat Sorin Cârțu.
Universitatea Craiova și CFR Cluj luptă pentru titlu în acest final de sezon. Cele două sunt despărțite de un singur punct în clasament. Alb-albaştrii mai au de jucat cu Astra, meci cu un statut incert în acest moment, în timp ce clujenii vor întâlni FCSB vineri, de la ora 20.30. Confruntarea directă dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj este programată luni, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco“.
Citeşte şi: Serie A / Juventus a „şchiopătat“ rău la Cagliari. AS Roma, calificată în Liga Europa