0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFinal și în play-out. Dinamo rămâne în Liga 1 dacă se aprobă noul format

Final și în play-out. Dinamo rămâne în Liga 1 dacă se aprobă noul format

Sepsi și Chindia Târgoviște sunt formațiile care au obținut câte trei puncte astăzi, în meciurile pe care le-au disputat în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1. Dinamo – Viitorul și FC Hermannstadt – Poli Iași sunt partidele care s-au încheiat nedecise, scor 1-1, respectiv 2-2.

Remiza din această după masă poate fi suficientă pentru Dinamo dacă oficialii FRF vor decide ca noul sezon să înceapă cu 16 echipe.

Dinamo trage cu „dinții” de Liga 1

Dinamo a reușit să obțină un punct în această după masă din duelul cu FC Viitorul. A fost 1-1, iar soarta trupei lui Gigi Mulțescu stă în acest moment la mâna oficialilor FRF și LPF. În cazul în care se aprobă formatul de 16 echipe pentru sezonul viitor, Dinamo va scăpa oficial de orice emoție, iar Chindia va fi nevoită să meargă la baraj. Dacă se va continua în sistemul cu 14 formații, Dinamo va retrograda în liga secundă. Decizia finală va fi luată în orele următoare.

Pentru Dinamo a punctat Sorescu (37), în timp ce Achim a înscris pentru Viitorul, din penalti (35).

Dinamo: Straton – Kostrna, Puljic, Ehmann, Skovajsa – Lazăr, Mrzlkaj (66, Șerban), Răuță (78, Grigore), Sorescu – Neicuțescu (46, Bani), Popa (46, Mihaiu). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Viitorul: Tordai – Căpușă, Mladen, Iacob, De Nooijer (45, Lazar) – Artean, Dulca (68, Darius), Achim – Chițu (68, Munteanu), Rilvadinho (86, Bodișteanu), Pitu (86, Andronache). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Chindia a sperat până la final

Chindia lui Emil Săndoi nu a renunțat niciun moment la ideea salvării de la retrogradare, chiar dacă FRF nu a anunțat care va fi noul format al Ligii 1 din sezonul viitor. Chindia și-a făcut treaba și a învins-o pe Voluntari cu scorul de 2-0, dar a fost insuficient pentru a evita ultima poziție și implicit barajul, deoarece Dinamo a reușit să „smulgă” un punct din jocul cu Viitorul.

Menționăm încă o dată că este posibil ca din sezonul viitor Liga 1 să aibă 16 echipe la start. În acest caz, echipa aflată pe ultimul loc în actuala ediție va fi nevoită să meargă la barajul cu Mioveni.

Golurile gazdelor au fost reușite de Berisha (33) și Yameogo (39).

Chindia: Aioani – Martac, Benga, Diallo, Dumitrașcu – Rață, Bic – Neguț (67, Dinu), Yameogo, Șerban (28, Ivancic) – Berisha (68, Florea). Antrenor: Emil Săndoi.

FC Voluntari: Cojocaru – Belu, Pașcanu, C. Achim (78, Armas), Kocic (46, Costin)– Sanoh (57, Eric), Căpățînă, De Lucas (46, Gorobsov), Mățan (46, Morar) – I. Gheorghe – Tudorie. Antrenor: Mihai Teja.

Sepsi a scăpat de emoții

Trupa lui Leo Grozavu a scăpat de emoțiile retrogradării după victoria de astăzi, cu Academica Clinceni. A fost 1-0 pentru Sepsi, care are în acest moment 34 de puncte și se regăsește pe poziția a 9-a în clasament. De partea cealaltă, Academica Clinceni a rămas la cota 32, pe locul al 10-lea.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Deaconu (26).

Sepsi: Niczuly – Radoslav, Bouhena, Tincu, Fl. Ștefan – Kovacs (72, Celea), Deaconu (59, Vasvari)– Ștefănescu (59, Gal-Andrezly), I. Fulop, Carnat – Safranko (78, Karanovic). Antrenor: Leo Grozavu.

Clinceni: Ureche – Kontoes (89, Vanghele), Patriche, Bejan, Dobrescu – Fl. Achim (82, Ilie), Cebotaru (64, Merloi), Ventura, R. Ion – Markovic, Buziuc. Antrenor: Ilie Poenaru.

Poli încă „tremură”

FC Hermannstadt și Poli Iași au remizat spectaculos, scor 2-2, într-un meci din ultima etapă a play-out-ului Ligii 1. Trupa lui Rednic a scos un punct in-extremis, după reușita lui Andrei Cristea, din prelungirile jocului.

Pentru Hermannstadt au marcat astăzi Stoica (7) și Dâlbea (79). Golurile moldovenilor au fost reușite de Luckassen (18) și Cristea (90+3 – penalti)

Hermannstadt: Figueiredo – Petrescu, Luchin, I. Stoica, Cordea (83, Buzan)– Caiado (14, Bușu), Dâlbea, Rimane (46, Yazalde), Joalisson – Sîntean (38, Dumitriu), Debeljuh. Antrenor: Ruben Albes.

Pol Iași: Axinte – Lopes Cabral, Klimavicius, Frăsinescu, Onea (58, Chacana) – Platini (59, Horșia), De Iridondo, Passaglia, Popadiuc – Omoh (75, Cristea), Luckassen. Antrenor: Mircea Rednic.

Etapa a 14-a (ultima):

Miercuri, 5 august: Dinamo – Viitorul 1-1, Chindia – Voluntari 2-0, Sepsi – Clinceni 1-0, Hermannstadt – Poli Iași 2-2.

Clasament:
7.Viitorul 43 (25-17)
8.Hermannstadt 35 (18-14)
9.Sepsi 34 (19-17)
10.Clinceni 32 (14-21)
11.Voluntari 31 (16-12)
12.Iași 30 (17-17)
13.Dinamo 25 (8-11)
14.Chindia 23 (9-17)

Clasament cu media punctelor pe meci în play-out:
1. Hermannstadt 1.83
2. Viitorul 1.64
3. Clinceni 1.5
4. Voluntari 1.5
5. Iași 1.35
6. Sepsi 1.30
7. Dinamo 0.88
8. Chindia 0.83

Citește și: Liga 1 / Meciurile de baraj se vor disputa pe 9 şi 12 august. Dinamo, în „derivă”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS