4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSevilla - Roma, capul de afiş al zilei în Liga Europa

Sevilla – Roma, capul de afiş al zilei în Liga Europa

Liga Europa s-a reluat în această săptămână cu partidele din cadrul optimilor de finală. Situaţia actuală din fotbalul mondial practic a obligat-o pe UEFA să facă unele modificări la nivelul calificărilor. Astfel, în această fază a competiţiei, meciurile care nu au apucat să se dispute înainte de oprirea competiţiilor se vor desfăşura într-o singură manşă, pe teren neutru (Inter Milan – Getafe şi Sevilla – Roma). Celelalte jocuri, în care s-au disputat partidele tur, au fost programate conform regulii iniţiale.

O singură manşă, duel de care pe care

Astăzi, începând cu ora 19:55, pe stadionul Schauinsland-Reisen-Arena din Duisburg (Germania), se va disputa meciul FC Sevilla – AS Roma, unul dintre cele mai aşteptate şi mai interesante dueluri din această fază a competiţiei.

Ambele formaţii au încheiat în forţă campionatele din care fac parte. Sevilla este neînvinsă în La Liga din luna februarie, în timp ce italienii au obţinut şapte victorii şi o remiză în ultimele opt runde din Serie A. Ofensiva romanilor a fost în formă maximă, cu minim două goluri marcate în ultimele opt meciuri.

În 16-imile de finală din Europa League, Sevilla a fost foarte aproape să fie eliminată de CFR Cluj. După 1-1 în Gruia, cele doua formaţii au încheiat la egalitate şi partida retur, însă cu scorul de 0-0. Astfel, andaluzii s-au calificat graţie golului marcat în deplasare. Clujenii au fost foarte aproape să dea lovitura în minutul 87, atunci când Alexandru Păun a reuşit să marcheze, însă golul acestuia a fost anulat de VAR.

De partea cealaltă, AS Roma s-a calificat în optimi după victoria în dublă manşă în faţa formaţiei belgiene Gent, scor 2-1.

Echipe probabile:
Sevilla: Bounou – Navas, Carlos, Kounde, Escudero – Torres, Fernando, Jordan – Suso, Jong, Ocampos. Antrenor: Julen Lopetegui.
Absent: Nemanja Gudelj.
Roma: Lopez – Mancini, Smalling, Kolarov – Peres, Cristante, Diawara, Spinazzola – Mkhitaryan, Perez – Dzeko. Antrenor: Paulo Fonseca.
Absenţi: Lorenzo Pellegrini, Antonio Mirante (accidentati), Jordan Veretout (suspendat).

Ianis Hagi speră la o minune

Ianis Hagi şi colegii săi caută un miracol în partida cu Bayer Leverkusen, din returul optimilor de finală în UEFA Europa League. Duelul dintre Leverkusen şi Rangers are potenţial de spectacol, pentru că ambii manageri au la dispoziţie loturile aproape complete.

De la Bayer lipsesc doar Demirbay si Paulinho, în timp ce Kamara este suspendat în tabara scoţiană. În tur a fost 3-1 pentru Leverkusen, în deplasare, cu golurile lui Havertz (’37), Aranguiz (’67) şi Bailey (’88). Pentru gazde a marcat Edmundson, în minutul 75, fără să mai poată schimba soarta partidei.

Leverkusen n-a mai jucat vreun meci oficial după ce a pierdut finala Cupei Germaniei, în faţa lui Bayern Munchen (2-4). În schimb, Rangers tocmai a început noul campionat din Scoţia, cu o victorie în faţa lui Aberdeen, în deplasare, scor 1-0.

Leverkusen şi Rangers s-au întâlnit de patru ori de-a lungul istoriei, de trei ori în meciuri oficiale. Scoţienii au câştigat doar o dată, în Cupa UEFA, iîn 1998 (2-1), în timp ce nemţii s-au impus de două ori.

Echipe probabile:
Bayer Leverkusen: Hradecky; Bender, Tah, Tapsoba, Wendell – Aranguiz, Baumgartlinger – Diaby, Havertz, Bailey – Volland. Antrenor: Peter Bosz.
Rangers: McGregor – Tavernier, Goldson, Edmundson, Barisic – Kamara, Jack, Aribo – Hagi, Morelos, Kent. Antrenor: Steven Gerrard.

Basel, cu un pas în sferturi

Astăzi, începând cu ora 22:00, se va disputa partida FC Basel – Frankfurt, meciul retur din cadrul optimilor de finală din Europa League.

În tur, FC Basel s-a impus neaşteptat în Germania, scor 3-0. Elveţienii au dominat disputa de la un capăt la celălalt, la finele căreia şi-au creat, printre altele, 12 ocazii de gol. Cu certitudine, şansele formaţiei lui Adi Hutter pentru a reusi o „remontada nemţeasca” sunt pur teoretice.

Dacă sezonul competiţional din Elveţia tocmai s-a încheiat, ultimul meci oficial al celor de la Basel jucându-se pe 3 august, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre Frankfurt. După cum bine ştim, Bundesliga a fost prima competiţie majoră ce s-a reluat după pauza pandemică şi, implicit, a fost prima competiţie majoră dusă la bun final. În acest sens, Frankfurt a jucat ultimul meci oficial pe 27 iunie.

„Pe hârtie”, Frankfurt este net superioară valoric. În acelaşi timp, este mai mult decât posibil ca FC Basel să nu evolueze cu toţi titularii, „ros-albaştrii” putându-şi menaja mai mulţi jucători pentru sferturile de finală, avantajul din tur fiind cât se poate de confortabil.

Echipe probabile:
FC Basel (4-2-3-1): Omilin – Riveros, Alderete, Comert, Widmer – Frei, Xhaka – Petretta, Campo, Stocker – Cabral. Antrenor: Marcel Koller.
Frankfurt (3-4-1-2): Trapp – Abraham, Hasebe, Hinteregger – Costa, Ilsanker, Rode, Kosic – Kamada – Silva, Dost. Antrenor: Adi Hutter

Wolves are prima şansă la calificare

Joi seară, de la ora 22:00, Wolverhampton şi Olympiakos se luptă pe Molineux pentru calificarea în sferturile de finală din UEFA Europa League. În tur a fost 1-1, în Grecia, iar alb-roşii vin pe teren britanic pentru a ataca şi pentru a înscrie cel puţin un gol. De la greci nu pot juca Semedo (suspendat) şi Soudani (accidentat), în timp ce Nuno Santo are lotul complet.

Wolverhampton n-a jucat rău după pauza forţată de pandemie şi a câştigat 5 meciuri din 9, pierzând doar 3. Defensiva a fost, ca de obicei, argumentul forte pentru „lupi”, care au un joc bine organizat si o circulaţie a balonului impresionantă. Drept urmare, în 10 din ultimele 11 meciuri oficiale ale lui Wolves s-au înscris sub trei goluri.

Olympiacos a început să se obişnuiască să joace împotriva echipelor din Anglia, iar trupa lui Pedro Martins contează de asemenea pe o defensivă foarte solidă. Fără înfrângere în cinci deplăsari consecutive, trupa din Pireu tocmai a devenit din nou campioana a Greciei. Totuşi, bilanţul european al alb-roşilor nu e grozav pe teren englez: doar două victorii şi o remiză în ultimele 16 deplasări.

Echipe probabile:
Wolverhampton Wanderers: Patricio – Boly, Coady, Saiss – Doherty, Dendoncker, Moutinho, Neves, Jonny – Jota, Jimenez. Antrenor: Nuno Espirito Santo.
Olympiacos: Sa – Elabdellaoui, Ba, Cisse, Tsimikas – Guilherme, Bouchalakis, Camara – Valbuena, El-Arabi, Masouras. Antrenor: Pedro Martins.

Citeşte şi: Adrian Mutu, la primul antrenament cu naţionala U21. Screciu a fost în lot

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS