-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / Universitatea Craiova nu a mai greșit! Victorie la pas cu Astra

Liga 1 / Universitatea Craiova nu a mai greșit! Victorie la pas cu Astra

Universitatea Craiova a încercat să facă uitată rușinea de la Tbilisi printr-o victorie frumoasă, contra Astrei Giurgiu, în partida susținută astăzi, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Și a reușit în unele momente să încânte prin pase succesive și acțiuni cursive de poartă. Dar alb-albaștrii au arătat și că eliminarea din Liga Europa nu a fost întâmplătoare. Ei au afișat în startul și finalul meciului multă teamă și lipsă de idei.

Universitatea s-a impus cu scorul de 2-0, rezultat care îi prelungește lui Cristiano Bergodi șederea în Bănie și reașterne liniștea. Victoria aceasta demonstrează totodată că echipa are un caracter puternic.

Koljic și Cicâldău au deschis drumul spre victorie

Universitatea Craiova nu a avut un start de primă repriză prea bun, lucru speculat de oaspeți. Giurgiuvenii au fost la un pas de deschiderea scorului prin Alibec (’15).

Alb-albaștrii au ajuns cu destulă dificultate în careul advers, dar când au făcut-o au și marcaj. Primul care i-a scuturat plasa lui Lazar a fost Elvir Koljic, care a șutat imparabil din mijlocul careului, ușor lateral dreapta (’22, 1-0).

Golul le-a dat încredere „leilor“ care au continuat forcingul, cu Mihăilă în prim plan (’24).

A venit și golul doi până la urmă și a fost semnat de Alex Cicâldău. Acesta a transformat cu precizie un penalti dictat după un henț al lui Alex Dandea (’27, 2-0).

Știința a căutat și golul trei, dar acesta nu a venit deși ocaziile au „curs“ la poarta lui David Lazar.

Atitudine bună și după pauză

Elevii lui Cristiano Bergodi au revenit la fel de hotărâți de la cabine și au pus presiune continuu pe oaspeți.

Prima ocazie notabilă din actul secund a 0-o Valentin Mihăilă, dar execuția a lăsat de dorit (’49). Apoi a fost rândul lui Mihai Bălașa, care a șutat puternic dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, dar Lazar a scos de sub vinclu (’58). Între cele două ocazii ale Științei, Denis Alibec a fost la un pas de gol, cu o lovitură de cap (’51).

Universitatea Craiova a avut mai multe acțiuni de poartă, dar nici Mihăiălă și nici Baiaram nu au reușit să marcheze.

Finalul le-a aparținut oaspeților, care au făcut tot posibilul să marcheze și să reintre în joc, dar defensiva Craiovei a funcționat, astfel că tabela a rămas nemodificată până la final.

„U“ Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Constantin, Bălașa, Bancu – Bic, Nistor, Cicâldău – Baiaram (’83, Bărbuț), Koljic (’74, Ivan), Mihăilă. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Astra: Lazar – David Bruno, Graovac, Dandea, Radunovic – M. Răduț, Crepulja (’46, Seto), R. Moise – R. Riza (’12, Fatai; ’46, S. Balaure), D. Alibec, G. Merloi (’46, Baicu). Antrenor: Bogdan Andone.

Cartonașe galbene: – / Radunovic ’25, Dandea ’57, Baicu ’78.

Au arbitrat: Horia MladinoviciVasile Marinescu, Vladimir Urzică; Iulian Călin.

Observatori: Corneliu Fecioru, Marian Bucurescu.

Statistica jocului:

Statistica: flashscor.ro

Liga 1, etapa a 2-a:

Vineri, 28 august: Gaz Metan Mediaş – FC Argeş 2-0, UTA – FC Voluntari 0-0.
Sâmbătă, 29 august: Hermannstadt – Academica Clinceni 2-2, CFR Cluj – Sepsi 0-0.
Duminică, 30 august: FC Botoşani – Poli Iaşi 4-0, Universitatea Craiova – Astra 2-0, ora 21.00: FCSB – FC Viitorul.
Luni, 31 august – ora 21.00: Chindia Târgovişte – Dinamo.

Clasament:
1.FC Botoşani 6 puncte (golaveraj 7-2)
2.„U“ Craiova 6 (3-0)
3.FC Voluntari 4 (2-1)
4.CFR Cluj 4 (2-1)
5.FCSB 3 (3-0)
6.Gaz Metan Mediaş 3 (3-2)
7.Poli Iaşi 3 (1-4)
8.Hermannstadt 2 (3-3)
9.UTA Arad 2 (1-1)
10. Dinamo 1 (1-1)  
11.FC Viitorul 1 (1-1)
12.Academica Clinceni 1 (3-4)
13.Chindia Târgovişte 0 (0-1)
14.Sepsi 1 (0-1)
15.FC Argeş 0 (2-5)
16.Astra 0 (0-5)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS