2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlex Cicâldău: Pauza a fost mică şi ne-am „încărcat“ foarte repede

Alex Cicâldău: Pauza a fost mică şi ne-am „încărcat“ foarte repede

Decarul formaţiei Universitatea Craiova, Alexandru Cicâldău, marcator în poarta Astrei duminică seară, a explicat motivul evoluţiilor slabe din acest început de an competiţional. El s-a bucurat că a reuşit să-şi revină rapid şi speră să aibă evoluţii satisfăcătoare şi la echipa naţională a României, fiind convocat pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria.

„A fost o dezamăgire mare în Georgia, dar mă bucur că am reuşit să trecem peste acea înfrângere dureroasă (1-2 cu Locomotive Tbilisi – n.r.). Astăzi (duminică – n.r.) m-am simţit foarte bine pe teren…. Îmi este puţin greu acum, pentru că este a doua oară când am avut cinci zile vacanţă. Astăzi am văzut că am reuşit să-mi intru în ritm din nou şi sper să joc bine şi în meciurile viitoare. Nu cred că trebuie să găsim un motiv pentru cele două meciuri slabe pe care le-am făcut, pentru că şi la Sepsi am jucat slab, chiar dacă am luat cele trei puncte. Dar, într-adevăr, pauza a fost mică şi nu am apucat să ne relaxăm, să ne deconectăm de la fotbal şi ne-am încărcat foarte repede. Avem nevoie de fiecare jucător şi sunt sigur că-şi vor reveni şi cei accidentaţi în pauza asta competiţională“, a explicat Alex Cicâldău.

„Sunt fericit că am fost convocat din nou. O să dau totul pentru echipa naţională şi nu o să dezamăgesc“, a subliniat Alex Cicâldău.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS