-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdrian Mutu: „Vom avea două meciuri foarte grele, extrem de importante”

Adrian Mutu: „Vom avea două meciuri foarte grele, extrem de importante”

Naţionala U21 a României intră din nou în acţiune în această săptămână, cu meciuri în preliminariile Campionatului European din 2021. Selecţionata lui Adrian Mutu va disputa încă două dueluri importante din grupa a 8-a, cu Finlanda şi Malta, ambele în deplasare, iar victoriile sunt necesare pentru a spera la calificarea directă la Euro. Primul joc, cu Finlanda, este programat vineri, 4 septembrie, de la ora 19, în timp ce partida din Malta va avea loc marţi, 8 septembrie, tot de la ora 19.00.

Înainte de aceste meciuri, România se regăseşte pe locul al doilea în grupă, cu 10 puncte, la cinci lungimi de liderul Danemarca (victorii pe linie în primele 5 etape). De asemenea, danezii vor disputa în următoarea perioadă două meciuri mai dificile, cu Ucraina şi Irlanda de Nord, iar tricolorii se pot apropia.

Selecţionerul a mărturisit pentru site-ul FRF că este nerăbdător să debuteze pe banca naţionalei mici şi a vorbit puţin despre jocurile care urmează în preliminarii.

„Aşteptarea debutului pe banca naţionalei de tineret a fost grea, pentru că îmi doream foarte mult să antrenez. Mă bucur că am început antrenamentele. Vom avea două meciuri foarte grele, extrem de importante, pentru că suntem în luptă directă cu toate echipele. Nu mai avem şansa barajului, ca înainte. Trebuie să fim concentraţi şi să obţinem cât de mult putem din fiecare joc”, a declarat selecţionerul naţionalei U21.

Evoluţiile bune la echipele de club duc spre naţională

Mai mulţi jucători nu au fost convocaţi pentru noua acţiune a naţionalei mici, din septembrie, iar acest lucru a iscat mai multe controverse. Selecţionerul Adrian Mutu a explicat care sunt principalele ţinte pe care le urmăreşte la sportivi înainte de a face selecţia.

„Avem şi noi liderii noştri. Lotul pe care l-am convocat conţine cei mai buni şi cei mai în formă jucători U21 în acest moment. La acest nivel, toţi sunt de valori apropiate, dar important este să arate în teren că sunt decisivi. Pe lista mea sunt mult mai mulţi jucători de valoare, dar din păcate nu-i pot chema pe toţi. Cei care nu au fost convocaţi rămân în vederile mele şi pe viitor. Totul depinde de ei şi de evoluţiilor lor. Atâta timp cât vor juca la echipele lor şi sunt în formă, nu am cum să nu îi convoc.

Una este să analizezi jucătorii şi performanţele lor de la club, şi alta este să îi ai tu la antrenament. Sunt anumite sarcini de joc pe care trebuie să le îndeplinească. Vreau să văd cum pun în practică aceste lucruri la antrenamentele cu mine. Stagiul de pregătire pe care l-am avut a fost unul extrem de util. Mi-am dat seama de anumite lucruri, atât bune, cât şi mai rele. Acum am ocazia să le corectez”, a adăugat Adrian Mutu.

Mutu: „Îmi doresc şi mai multă atitudine

Până în acest moment, Mutu s-a arătat mulţumit de randamentul elevilor săi. Acesta le cere şi mai multă atitudine pentru viitoarele jocuri oficiale.

„Jucătorii au ocazia de a demonstra, nu numai mie, că au valoare incontestabilă şi că au tinereţea de partea lor. Trebuie să nu piardă nicio ocazie, la fiecare meci pe care îl au să se bucure de fotbal şi să dea totul pe teren pentru că depinde şi viitoul lor de acest lucru, nu doar viitorul naţionalei. Când mă refer la respect şi disciplină nu înseamnă ca jucătorul să fie cuminte, cu mâinile la spate. Punctualitatea este un lucru care mă interesează, pentru că aşa îţi poţi da seama de respectul fiecăruia. Pentru mine este foarte important ca toată lumea să respecte sarcinile şi ceea ce le cer eu la antrenament. Băieţii au arătat în prima zi o concentrare bună, dar îmi doresc şi mai multă atitudine, pentru a avea rezultate”, a concluzionat selecţionerul.

Mihăilă şi Screciu, convocaţi pentru dubla cu Finlanda şi Malta

Aşa cum era de aşteptat, cei doi jucători U21 ai Universităţii Craiova, Valentin Mihăilă şi Vladimir Screciu, au fost convocaţi şi de noul selecţioner, Adrian Mutu. Primul dintre ei este o prezenţă constantă la naţionala mică, pentru că a înscris 5 goluri în primele cinci jocuri din grupa a 8-a (4 goluri cu Finlanda şi unul cu Irlanda de Nord). De partea cealaltă, Vladimir Screciu revine sub tricolor după o pauză destul de mare. Acesta a ajuns între timp înapoi la Craiova, unde a prins ceva minute, iar acest lucru i-a atras atenţia selecţionerului Mutu.

Cele nouă câștigătoare ale grupelor preliminare și cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia la EURO 2021. Meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021.

Cei 24 de jucători din lotul U21 pentru cele două partide din septembrie sunt:

portari: Andrei Vlad (FCSB), Teodor Axinte (Politehnica Iași), Horațiu Moldovan (UTA Arad);

fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Andrei Rațiu (ADO Den Haag), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt);

mijlocași: Marius Marin (AC Pisa), Carlo Casap (FC Viitorul), Cătălin Itu (CFR Cluj), Olimpiu Moruțan (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (FCSB), Dennis Man (FCSB), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj);

atacanți: George Cîmpanu (FC Botoșani), George Ganea (FC Viitorul).

Citeşte şi: Lotul României U21 pentru partidele cu Finlanda și Malta

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS