0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAdrian Popescu: Că jucăm frumos sau urât, trebuie să câştigăm!

Adrian Popescu: Că jucăm frumos sau urât, trebuie să câştigăm!

Vicecampioana României, Universitatea Craiova, întâlneşte sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul Ion Oblemenco“ pe FC Voluntari. Partida contează pentru etapa a 4-a din Liga 1. GdS a prefaţat această confruntare cu ilfovenii cu Adrian Popescu, fostul căpitan al Ştiinţei din anii 1990.

GdS: Cum prefaţaţi meciul cu FC Voluntari?

Adrian Popescu: Trebuie să câştigăm! Că jucăm frumos sau urât, trebuie să câştigăm! Avem două partide în care putem să luăm 6 puncte şi să stăm bine acolo sus, în clasament. O echipă, mai ales în perioada asta marcată de pandemie, nu a avut timp să se pregătească aşa cum trebuie, să se acomodeze jucătorii. Îi trebuie 6-7 etape ca să îşi intre în mână. Asta dacă mizezi pe aceeaşi jucători în primii 11 sau în primii 14. Încă ne căutăm.

GdS: Cu moralul stăm bine după succesul de la Ovidiu, suntem şi pe primul loc…

Adrian Popescu: Da! Scorul ăsta de la Viitorul a fost foarte frumos, te-ai eliberat de un anumit stres, după una şi alta, dar încă mai avem de lucru. Aţi văzut că golurile s-au dat pe o greşeală a adversarilor, pe fondul unui fault la Ivan, pe un zid prost pus de Cojocaru… În afară de golul lui Bancu, în care, într-adevăr, s-a lucrat bine pe partea dreaptă, cu centrare bună, restul nu au fost faze lucrate. A fost prea multă agitaţie în jumătatea lor de teren, prea multă înghesuială, deci soluţia a desface apărarea Viitorului era să ataci pe părţile laterale. Pe zona centrală încă mai avem de lucrat! Totul trebuie să fie mai în viteză, să ai şuturi la poartă… E o chestie foarte bună că ne-a mers bine până acum, dar au trecut abia trei etape şi nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece.

„Echipa nu joacă la potenţialul ei!“

GdS: FC Voluntari a învins-o în runda trecută pe FCSB. Să ne temem?

Adrian Popescu: Da. Au jucat disciplinat, iar Teja ştia bine adversarii. În plus, FCSB a jucat slab. Eu zic că va fi un meci greu. Mă bucură faptul că Voluntariul pare să joace deschis, pentru că noi nu prea ştim să jucăm atunci când este aglomeraţie în terenul advers. Repet: momentan echipa nu joacă la potenţialul ei!

GdS: Craiova este singura echipă cu maximum de puncte. Să fie anul nostru?

Adrian Popescu: Eu speram foarte mult în titlu sezonul trecut. Chiar credeam că putem să facem un joc bun cu CFR, care să ne aducă bucuria maximă, adică titlul. Se pare că a fost o lipsă de maturitate, presiunea unui meci capital, emoţii… Cred că lupta pentru titlu se va da în trei şi anul acesta. Adică noi, FCSB şi CFR Cluj.

GdS: Nu o vedeţi şi pe Dinamo în „horă“ după tot ce se întâmplă acolo?

Adrian Popescu: Dinamo îl ia pe ăla de colo, pe celălalt de colo… Până îşi face echipă se termină turul. Dar trebuie să fii atent la Dinamo, pentru că dacă dă salarii de 25-30.000 de euro înseamnă că nu are jucători slabi. În schimb, ei trebuie să se plieze pe un anumit sistem, să formeze o echipă, să apară omogenitatea… Să vedem cât ţine şi la Dinamo toată treaba asta! Acolo trebuie răbdare acum. Craiova trebuie să fie mai responsabilă în acest sezon cu aceste echipe, să joace mai disciplinat şi să jucătorii să fie mai muncitori. Altfel, pierdem.

GdS: Cristiano Bergodi spunea că mai aşteaptă întăriri, pentru că sunt ceva posturi deficitare. Dacă aţi fi în locul său, ce aţi aduce la echipă?

Adrian Popescu: Cu toate că băieţii s-au descurcat bine, aş mai aduce un mijlocaş ofensiv de calitate. Un fotbalist de construcţie, care să-şi pună în valoare atacanţii. O echipă mare se vede prin mijlocul pe care-l are. El dă consistenţă jocului. Sunt momente şi momente. Ba unul este ieşit din formă, poate vine după o accidentare şi trebuie să ai jucători de calitate. Pentru campionatul nostru, Nistor, Cicâldău, Mateiu, Bic sunt jucători buni, dar ne-ar trebui ceva şi mai bun. În rest, cred că suntem bine, doar că Papp a venit accidentat, la fel şi Tudorie şi trebuie să mai aşteptăm să fie 100%. Bine, în cazul lui Tudorie nu-i problemă, pentru că este în formă Koljic. Deci doar un mijlocaş aş mai aduce. Îmi place Marius Constantin, ştie jocul şi îşi face bine treaba în defensivă. E un câştig pentru echipă, pentru că este un fotbalist de calitate. Mai sunt şi minusuri, dar astea se reglează din mers şi trebuie să avem încredere în băieţi.

Citeşte şi: „U“ Craiova II – Potcoava / Ionuţ Stancu: „Tratăm fiecare meci la victorie“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS