12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFC Argeş - „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Nu trebuie să lăsăm garda jos!“

FC Argeş – „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Nu trebuie să lăsăm garda jos!“

-

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a prefaţat astăzi meciul cu FC Argeş. Confruntarea din etapa 5 a Ligii 1 va avea loc vineri, de la ora 21.00, pe stadionul „Nicolae Dobrin“ din Piteşti. Tehnicianul Ştiinţei a subliniat ideea că elevii săi s-au antrenat bine şi trebuie să obţină maximum de la acest din „Trivale“.

„Sper ca vineri să facem un joc bun. Nu tebuie să lăsăm garda jos! Trebuie să fim foarte concentraţi şi motivaţi, pentru că va fi un meci dificil, chiar dacă FC Argeş trece printr-o perioadă mai puţin bună. Ca o echipă nou promovată poţi să găseşti probleme la început de campionat, probleme de adaptare la nivelul Ligii 1. Am auzit şi eu că au salariile blocate şi e normal ca ei să-şi dorească să evolueze mai bine. Au ‘foame’ de puncte şi de bani. Oricum, în fotbalul de astăzi nu trebuie să subestimăm nicio echipă din lume. Băieţii mei trebuie să fie motivaţi 100%. Este adevărat că atunci când joci împotriva unei astfel de echipe intervine puţin relaxarea, dar nu trebuie să se întâmple asta. Noi trebuie să jucăm ceea ce ştim, ceea ce antrenăm şi cred că putem câştiga acest meci. Băieţii mei trebuie să fie responsabili şi conştienţi că va fi un meci greu“, a declarat Cristiano Bergodi.

„Suntem la 60-70% cu pregătirea fizică“

Tehnicianul italian a precizat că se bucură de parcursul de până acum, a recunoscut că echipa nu este 100% din punct de vedere fizic, dar este convins că va arăta foarte bine în curând.

„Niciodată nu am avut un astfel de început de campionat, ca antrenor. Ne antrenăm foarte bine, băieţii arată disponibilitate la efort şi cred că nu e uşor să faci patru victorii consecutive. Chiar dacă mai trebuie să reglăm nişte lucruri, inclusiv tehnic, pentru că greşim, dar şi tactic şi fizic, suntem la un nivel bun. Se pare că a trecut şi acea supărare / dezamăgire din Europa League şi în continuare suntem încrezători că putem face puncte. Trebuie să jucăm la un nivel mai bun decât cel pe care l-am arătat. Încet, încet vom juca şi mai bine. În acest moment suntem la 60-70% cu pregătirea fizică. Putem îmbunătăţi starea fizică, avem şi o pauză peste două săptămâni şi vom lucra la acest capitol. Nu cred că toate echipele sunt la turaţie maximă. Nu există în acest moment aşa ceva. Sunt mulţumit de cum suntem acum din punct de vedere fizic. Cred că vom face un campionat bun şi vom sta sus în clasament“, a menţionat Bergodi

Acesta a vorbit şi despre schimbările tactice care au dat roade cu Voluntari: „4-4-2 este un sistem de joc care se poate schimba în 4-3-3. De obicei, dacă vrei să fii mai ofensiv, poţi să bagi încă un atacant în zona centrală. Dar poţi fi mai ofensiv şi cu alte sisteme de joc. Nouă ne-a dat roade acest sistem în partea a doua a meciului cu Voluntari şi m-am bucurat. Băieţii trebuie să cunoască aceste două sisteme de joc“.

„Sunt învăţat cu presiunea“

Cristiano Bergodi a afirmat că este normal ca presiunea asupra sa şi asupra echipei să fie mare, dar nu se teme de asta şi vrea să ia lucrurile pas cu pas.

„Mi se pare normal să ne gândim la titlu. Sezonul trecut am încheiat pe locul doi, am jucat cu titlul pe masă în ultimul meci. Nu cred eu că multă lume se gândea că o să ajungem în postura asta când am venit. Acum e normal ca toată lumea să vrea să câştigăm titlul. Sunt de 30 de ani în fotbal şi sunt învăţat cu presiunea. Dar în acest moment ne gândim să scoatem maximum de la fiecare meci. E un campionat lung şi nu are rost să vorbim acum despre ce va fi la final“, a spus strategul Ştiinţei.

Cristiano Bergodi a explicat absenţa unor jucători

Acesta a vorbit şi despre jucătorii noi, care încă nu au debutat încă la Universitatea Craiova, dar şi despre cei trecuţi în „umbră“ sau de la care se aşteaptă mai mult.

„În acest moment nu trebuie să vorbim despre jucătorii care sunt în afara lotului. Sunt alegeri tactice şi numai antrenorul are dreptul de a alege cel mai bun unsprezece. Tudorie s-a accidentat, din păcate, în urmă cu o lună şi acum a revenit. S-a antrenat bine în această săptămână şi sigur va fi pe bancă. E un jucător pe care-l cunosc foarte bine, are acelaşi profil cu Elvir Koljic. Joacă în echipă, ştie să combine, deci este un jucător care ne poate fi util pe parcursul campionatului. Paul Papp a jucat puţin în ultimii doi ani, dar este un jucător în revenire. S-a antrenat foarte bine, face şi lucruri compensatorii. Este un jucător adus tocmai pentru a întări zona centrală. Mi se pare că până în acest moment şi Marius Constantin a dat un randament foarte bun şi mă bucur“, a explicat Cristiano Bergodi.

„Ivanov s-a antrenat cu cu noi şi trebuie să aştepte. Ivan are un moral bun acum. El trebuie să dea gol, dar să şi aducă mingile în faţa porţii. Spunem că meciul trecut, cu Viitorul, a marcat, iar cu Voluntari a jucat bine. E un jucător tehnic, de moral, care ne este foarte util. I-am dat multe şanse şi zic că poate reveni la forma din trecut. Dar şi ceilalţi care joacă pe bandă, Baiaram, Mihăilă, Bărbuţ, sunt jucători buni, pe care eu pot să-i folosesc în cursul meciului“, a completat antrenorul „leilor“.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

LDP şi-a prezentat utilajele pentru iarnă

Consiliul Județean (CJ) Dolj abordează sezonul rece cu avantajul...

ȘTIRI GdS