11.7 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSerie A / Inter Milano şi Lazio au confirmat în partidele din runda 2

Serie A / Inter Milano şi Lazio au confirmat în partidele din runda 2

Inter Milano şi Lazio au obţinut victorii în partidele susţinute sâmbătă seară, în etapa a 2-a din Seria A.

Pe „Giuseppe Meazza”, Inter, cu portarul Ionuţ Radu rezervă, s-a văzut condusă încă din minutul 3 de Fiorentina, care a deschis scorul prin Christian Kouame. Până la pauză, Lautaro Martinez a restabilit egalitatea (’45+2). În mitanul secund gazdele au trecut în avantaj după autogolul lui Federico Ceccherini (’52). Fiorentina a egalat după doar cinci minute, prin Gaetano Castrovilli (’57), şi a preluat din nou conducerea graţie lui Federico Chiessa (’63).
Inter a dominat însă finalul întâlnirii şi a reuşit două goluri, prin Romelu Lukaku (’87) şi Danilo D’Ambrosio (’89), obţinând în final cele 3 puncte.

Răzvan Marin, titular la Cagliari

Cagliari, cu Răzvan Marin titular dar înlocuit în minutul 70, s-a înclinat acasă în faţa lui Lazio, cu 2-0, informează Agerpres. Manuel Lazzari (‘4) şi Ciro Immobile (’74) au adus victoria pentru romani. Ştefan Radu a fost titular şi a jucat până în minutul 89, când a fost înlocuit.

În alte două meciuri de sâmbătă, Sampdoria a pierdut pe teren propriu, cu 2-3, în faţa celor de la Benevento. La fel şi Torino, care a cedat acasă cu 2-4 în faţa lui Atalanta.

Restul partidelor etapei, printre care şi derbiul AS Roma – Juventus Torino, se vor disputa în cursul zilei de duminică. Etapa 2 se „închide“ luni cu meciul Bologna – Parma.

Serie A, etapa 2

Sâmbătă, 26 septembrie: Torino – Atalanta 2-4, Sampdoria – Benevento 2-3, Cagliari – Lazio 0-2, Inter – Fiorentina 4-3.
Duminică, 27 septembrie – ora 13.30: Spezia – Sassuolo; ora 16.00: Verona – Udinese; ora 19.00: Crotone – AC Milan, Napoli – Genoa; ora 21.45: AS Roma – Juventus.
Luni, 28 septembrie – ora 21.45: Bologna – Parma.

Clasament:
1.Genoa 3 puncte (golaveraj 4:1)
2.Juventus 3 (3:0)
3.Verona 3 (3:0)
4.Atalanta 3 (4:2)
5.Napoli 3 (2:0)
6.AC Milan 3 (2:0)
7.Lazio 3 (2:0)
8.Inter 3 (4:3)
9.Benevento 3 (3:2)
10.Fiorentina 3 (4:4)
11.Sassuolo 1 (1:1)
12.Cagliari 1 (1:3)
13.Spezia 0
14.Udinese 0
15.Bologna 0 (0:2)
16.Parma 0 (0:2)
17.Crotone 0 (1:4)
18.AS Roma 0 (0:3)
19.Torino 0 (2:5)
20.Sampdoria 0 (2:6)

Citeşte şi: Spectacol marca Mitriţă! Olteanul, două goluri de „clasă mondială”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS