0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBayern Munchen a cucerit al cincilea său trofeu din 2020, Supercupa Germaniei

Bayern Munchen a cucerit al cincilea său trofeu din 2020, Supercupa Germaniei

Bayern Munchen a cucerit al cincilea său trofeu din 2020, Supercupa Germaniei, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seară, pe „Allianz Arena“. Gruparea bavareză a mai câştigat anul acesta titlul în Bundesliga, Cupa Germaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Europei.

Echipa antrenată de Hansi Flick a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Corentin Tolisso (’18) şi Thomas Muller (’32). Borussia a revenit şi a restabilit egalitatea prin Julian Brandt (’39) şi Erling Haaland (’55). Golul victoriei bavarezilor a fost semnat de Joshua Kimmich (’82).

Meciul a fost arbitrat de Bibiana Steinhaus, la ultima sa partidă din carieră.

Bayern Munchen venea după un eşec drastic, primul după o perioadă de 10 luni, 1-4 cu Hoffenheim, duminică, în Bundesliga.

La Borussia a revenit căpitanul Marco Reus, după o absenţă de aproape 200 de zile, din cauza unei accidentări, informează Agerpres.

Bayern: Manuel Neuer – Benjamin Pavard (’76, Chris Richards), Niklas Suele, Lucas Hernandez, Alphonso Davies – Javi Martinez (’82, Jamal Musiala), Joshua Kimmich, Corentin Tolisso – Thomas Muller, Robert Lewandowski (’84, Joshua Zirkzee), Kingsley Coman (’54, Serge Gnabry). Antrenor: Hans-Dieter Flick.

Borussia: Marwin Hitz – Emre Can, Mats Hummels (’76, Lukasz Piszczek), Manuel Akanji – Thomas Meunier (’67, Nico Schulz), Mahmoud Dahoud, Thomas Delaney, Felix Passlack – Marco Reus (’72, Giovanni Reyna), Julian Brandt (’76, Jude Bellingham) – Erling Haaland (’68, Reinier). Antrenor: Lucien Favre.

Citeşte şi: „U“ Craiova – Poli Iaşi / Bergodi: „Nu ne sperie Iaşiul! Ne-am pregătit bine“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS