0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Ionuţ Stancu, optimist înaintea meciului „U“ Craiova II - FC Pucioasa

Liga 3 / Ionuţ Stancu, optimist înaintea meciului „U“ Craiova II – FC Pucioasa

Echipa secundă a Universităţii Craiova întâlneşte sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Extensiv“, pe FC Pucioasa. Antrenorul „satelitului“, Ionuţ Stancu, este convins că „leuţii“ nu vor avea parte de o dispută uşoară, după ce a analizat evoluţiile dâmboviţenilor din acest început de sezon.

„O să fie un meci destul de greu, pentru că echipele sunt echilibrate la Liga 3. Cu orice adversar poţi câştiga, dar poţi şi să pierzi sau să remizezi. Nu îl avem pe Ionuţ Popescu, suspendat, în rest toată lumea este validă. Nu ştim dacă vom primi ajutoare de la prima echipă. Totul se decide după jocul cu Iaşi. Sper să putem alinia o formulă bună“, a spus Ionuţ Stancu, pentru GdS.

Acesta a explicat şi situaţia lui Adrian Juncu, revenit la echipă după infectarea Covid-19: „Adi Juncu face antrenamente normal, dar mai are de recuperat din punct de vedere fizic“.

Partida de pe „Extensiv“ va fi arbitrată de o brigadă din Braşov, compusă din Dumitru Robert Mormeci (central), Claudiu Schiopet (asistent 1), Gabriel Boncz (asistent 2).
Observatori au fost desemnaţi: Anton Dumitru (Balş), respectiv Constantin Semen (Târgu Jiu).

Citeşte şi: Liga 1 / Valentin Mihăilă, spre Parma? Sorin Cârţu: „Nu e nicio ofertă scrisă!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS