0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Naţiunilor / LIVE: România - Austria, scor 0-1. N-am mai luat 4, dar am cedat 3

Liga Naţiunilor / LIVE: România – Austria, scor 0-1. N-am mai luat 4, dar am cedat 3

Naționala României a înregistrat cea de-a treia înfrângere consecutivă, după ce a pierdut, scor 0-1, la Ploiești, în fața Austriei. Partida a contat pentru etapa 4 din Grupa 1, Liga B, a Ligii Națiunilor. Golul oaspeților a fost marcat de Schopf, cu un șut de la 14 metri. Austriecii au mai avut și două bare. Tricolorii, în schimb, au avut un gol anulat al lui Alibec și câteva ocazii finalizate prost de Bancu și Alibec. În rest, multă risipă de efort și cam atât.

În celălalt meci al grupei, Norvegia s-a impus pe teren propriu cu 1-0 în fața Irlandei de Nord.

Clasament: 1. Austria 9 puncte (golaveraj 6-4), 2. Norvegia 9 (11-3), 3. România 4 (4-8), 4. Irlanda de Nord 1 (2-2).

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și cu momentele importante ale partidei cu Austria, pe care le regăsiți mai jos.

Statistica: flashscore.ro

Final: România – Austria 0-1.

Min. 90+5: Alaba a primit cartonașul galben.

Min. 89: intră Kalajdzic și a ieșit Gregoritsch.

Min. 87: de minute bune tricolorii pasează în gol, nu sunt deloc inspirați și inventivi la construcție.

Min. 82: schimbări în echipa noastră: intră Pușcaș și Gabi Iancu și ies Deac și Stanciu.

Min. 77: în tabăra României a intrat Ianis Hagi în locul lui Mitriță. La austrieci au intrat Grillitsch și Ranftl și au ieșit Bumgartlinger și Schopf.

Min. 75, 0-1: gol Austria: Schopf a deschis scorul cu o „bombă“ de la 14 metri lateral dreapta, după o centrare a lui Alaba.

Min. 71: Gregoritsch a primit galben pentru proteste.

Min. 65: Lainer i-a pasat lui Baumgartner, care a șutat bine, dar Tătărușanu a respins, mingea a lovit transversala și a ieșit în corner. Lovitura a rămas fără urmări.

Min. 64: Lainer i-a pus mingea pe cap lui Schlager, dar acesta a reluat pe lângă poartă.

Min. 62: dublă schimbare în tabăraRomâniei: au ieșit Alibec și Maxim și au intrat Keșeru și Cicâldău.

Min. 61: Bălașa s-a apărat excelent la un duel aerian cu Schlager și a acordat corner.

Min. 59: Baumgartner vede galben după o intrare asupra lui Toșca.

Min. 56: Burcă a avut o intrare tare la Baumgartner și a primit galben.

Min. 55: Deac a șutat muuuuult peste poartă.

Min. 52: schimbare în tabăra Austriei: a ieșit Hinteregger și a intrat Posch.

Min. 49: Burcă i-a suflat mingea lui Gregoritsch, care se pregătea să reia în poartă de la 3 metri.

Min. 48: Maxim i-a pasat excelent în fața porții lui Alibec, acesta a pus latul și a marcat, dar de la margine s-a indicat poziție de offside.

Min. 46: Bumgartlinger a șutat de la 16 metri, dar Tătărușanu a fost la post.

Partida a fost reluată.

Tricolorii au început cu tupeu partida, au fost prezenți în careul advers în primele 15-20 de minute, dar nu și-au creat ocazii. Ușor-ușor, austriecii au ieșit pe contraatac și ne-au dat fiori reci de două ori, lăsând impresia că pot mai mult. Finalul le-a aparținut băieților lui Rădoi, care au atacat și s-au apropiat de două ori periculos, prin Bancu și Alibec, dar aceștia s-au speriat în fața portarului. De remarcat, din nou, evoluția lui Ciprian Deac… în sens negativ, evident. Mereu al doilea la minge sau cu multe pase greșite, jucătorului lui CFR Cluj nu-și justifică nici de această dată prezența în primul 11. Dar, cine știe, mai este o repriză și ne poate contrazice, Doamne ajută!

Vezi statistica din prima repriză!

Statistica: flashscore.ro

La pauză, România și Austria sunt la egalitate, 0-0.

Min. 45: vor fi 2 minute suplimentare.

Min. 44: Alibec nu a reușit să profite de o minge furată de Maxim, dar a ieșit un corner. Din nou continuarea nu a adus nimic.

Min. 43: Maxim a irosit o ocazie născută din nimic. A pătruns pe dreapta și a șutat, mingea a ieșit în corner. Continuarea nu a avut urmări.

Min. 40: Bancu a primit o minge excelentă de la Alibec, a pătruns în careu și a căutat să trimită la colțul lung, dar finalizarea a lăsat de dorit.

Min. 33: Deac a primit cartonaș galben pentru o intrare la gleznă asupra lui Hinteregger.

Min. 31: Stanciu a șutat de la distanță la mare distanță de poarta lui Pervan.

Min. 21: Gregoritsch a zguduit transversala lui Tătărușanu de la 10 metri.

Min. 20: Bancu a șutat în blocajul unui fundaș, după ce a primit o minge venită din dreapta, cu șansă.

Min. 12: Schlager a fost la un pas de a deschide scorul. El a șutat periculos, de la 14 metri lateral stânga, iar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Min. 8: Răzvan Marin a șutat bine din afara careului mare, dar portarul a prins fără probleme. Hinteregger a avut de comentat și a primit galben.

Min. 7: Tătărușanu a ieșit bine în întâmpinarea lui Schlager și a cules un balon pasat pe culoar.

Min. 3: Mitriță a avut șansa de a finaliza o combinație cu Bancu, dar Alaba i-a suflat mingea.

Start de partidă.

Echipa naţională a României întâlneşte astăzi, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti, selecţionata Austriei, într-o partidă contând pentru Grupa 1, Liga B, a Ligii Naţiunilor.

Confruntarea va fi arbitrată de o brigadă poloneză, compusă din centralul Daniel Stefanski, asistenţii Marcin Boniek şi Dawid Igor Golis. Al patrulea oficial va fi Damian Sylwestrzak.

Formațiile de start:

ROMÂNIA: 12. Tătărușanu – 5. Bălașa, 15. Burcă, 3. Toșca, 11. Bancu – 10. Maxim, 18. Marin, 23. Stanciu – 17. Deac, 7. Alibec, 20. Mitriță. Selecționer: Mirel Rădoi.
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 2. Crețu, 6. Manea, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Keșeru, 14. Hagi, 19. Iancu, 22. Camora.

AUSTRIA: 12. Pervan – 21. Lainer, 3. Dragovic, 4. Hinteregger, 8. Alaba – 18. Schopf, 6. Ilsanker, 14. Bumgartlinger-cpt., 19. Baumgartner – 11. Gregoritsch, 23. X. Schlager. Selecționer: Franco Foda.
Rezerve: 1. Lindner, 13. Siebenhandl – 2. Schaub, 5. Posch, 7. Grbic, 9. Kalajdzic, 10. Grillitsch, 15. Ranftl, 16. Trimmel, 17. Holzhauser, 20. Onisiwo, 22. Monschein.

După trei etape consumate, clasamentul grupei arată astfel:
1.Austria 6 puncte (golaveraj 5:4)
2.Norvegia 6 (10:3)
3.România 4 (4:7)
4.Irlanda de Nord 1 (2:7)

În meciul tur, de la Klagenfurt, România s-a impus cu 3-2.

GdS vă va ţine la curent cu evoluţia scorului şi cu momentele importante ale confruntării din Prahova.

Citeşte şi: Liga 1 / Cristiano Bergodi, sărbătorit în cantonamentul din Lunca Jiului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS