3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMilan, de neoprit în Serie A. „Ibracadabra”, dublă decisivă cu Inter

Milan, de neoprit în Serie A. „Ibracadabra”, dublă decisivă cu Inter

Veteranul suedez Zlatan Ibrahimovic a înscris cele două goluri, graţie cărora AC Milan a câştigat cu 2-1 derby-ul cu Inter Milano, sâmbătă, în etapa a 4-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Ibrahimovic a ratat un penalty în minutul 12, însă a marcat la acea fază după ce portarul Samir Handanovic a respins mingea în faţă. Patru minute mai târziu, atacantul a punctat din nou. Romelu Lukaku, golgheterul lui Inter, a înscris în min. 28.

Milan nu o mai învinsese pe marea sa rivală din 2016.

Milan este lider după acest rezultat, cu 12 puncte, maximum posibil după patru etape. Inter se află doar pe locul 6, cu 7 puncte.

Etapa a mai adus două rezultate remarcabile. În primul meci, Napoli a surclasat-o cu 4-1 acasă pe Atalanta, pe care a condus-o cu 4-0 la pauză. De menţionat că Napoli a obţinut acest succes la câteva zile după ce a pierdut cu 0-3, la „masa verde”, partida cu Juventus. Echipa din sudul Italiei a fost sancţionată fiindcă nu s-a prezentat la Torino, pe 4 octombrie, după ce doi jucători ai săi au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus.

De asemenea, Sampdoria a învins-o cu scorul de 3-0, pe teren propriu, pe Lazio, fiind una dintre surprizele etapei din Serie A.

Serie A – etapa 4:

Sâmbătă, 17 octombrie: Inter – AC Milan 1-2, Napoli – Atalanta 4-1, Sampdoria – Lazio 3-0, Crotone – Juventus 1-1;
Duminică, 18 octombrie – ora 13.30: Bologna – Sassuolo, ora 16.00: Spezia – Fiorentina, Torino – Cagliari, ora 19.00: Udinese – Parma, ora 21.45: Roma – Benevento.
Luni, 19 octombrie – ora 21.45: Verona – Genoa.

Clasament:

1. Milan 12 (9:1), 2. Atalanta 9 (14:9), 3. Napoli 8 (12:4), 4. Juventus 8 (9:3), 5. Sassuolo 7 (9:3), 6. Inter 7 (1:8), 7. Verona 6 (4:1), 8. Benevento 6 (6:7), 9. Sampdoria 6 (7:7), 10. Roma 4 (3:5), 11. Lazio 4 (4:8), 12. Genoa 3 (4:7), 13. Bologna 3 (4:4), 14. Fiorentina 3 (5:6), 15. Spezia 3 (3:7), 16. Parma 3 (2:6), 17. Cagliari 1 (3:8), 18. Crotone 1 (3:11), 19. Torino 0 (2:5), 20. Udinese 0 (0-4).

Citeşte şi: Liga 1 / CFR Cluj a trecut cu greu de FC Botoșani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS