7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Florin Spânu a revenit asupra deciziei de a pleca de la CSO Filiaşi

Liga 3 / Florin Spânu a revenit asupra deciziei de a pleca de la CSO Filiaşi

Florin Spânu uimea ieri prin decizia de a renunţa la postul de preşedinte al formaţiei CSO Filiaşi, invocând probleme medicale. La doar o zi, conducătorul doljenilor a revenit asupra deciziei, după o şedinţă cu primarul Costeluş Ilie Gheorghe.

„Am făcut o serie de analize zilele trecute şi acestea nu au ieşit prea bine. Mi s-a recomandat o pauză şi eram decis să o iau, dar se pare că nu este acum momentul potrivit. Am discutat cu domnul primar şi am ajuns la concluzia că trebuie să continuăm împreună. Am renunţat însă la unele sarcini, în principiu cele legate de stadion. O să încerc să stau cât se poate de liniştit, dar să-mi fac şi treaba la fel de bine. Este un sezon special şi sper ca împreună cu băieţii mei de la echipă să-l facem şi mai special“ , a explicat Florin Spânu, pentru GdS.

CSO Filiaşi ocupă locul 3 în Liga 3, seria 6, având acelaşi număr de puncte, 12, cu primele două clasate: Sporting Roşiori şi Flacăra Moreni. Trupa antrenată de Mario Găman este calificată şi în turul 4 al Cupei României, unde întâlneşte marţi, de la ora 14.30, pe teren propriu, pe FCU.

Citeşte şi: Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-1. Trei puncte și atât. „Leii“, datori la fotbal!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS