-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalReal Madrid continuă seria dezamăgitoare şi în Ligă. Vezi rezultatele complete!

Real Madrid continuă seria dezamăgitoare şi în Ligă. Vezi rezultatele complete!

Echipa ucraineană de fotbal Şahtior Doneţk a reuşit o victorie istorică în faţa formaţiei Real Madrid, cu scorul de 3-2, miercuri seară, pe Estadio Alfredo Di Stefano. Meciul a contat pentru prima etapă din grupa B a Ligii Campionilor.

Campioana Ucrainei a făcut o primă repriză de excepţie şi conducea cu un neverosimil 3-0 la pauză, graţie golurilor marcate de Tete (29), Raphael Varane (33 – autogol) şi Manor Solomon (42). Tete a marcat un gol şi a fost decisiv la celelalte reuşite, iar în repriza secundă a ratat singur cu portarul la scorul de 3-2.

Real a încercat o „remontada” după pauză, dar a eşuat de puţin. Luka Modric (54) a marcat primul gol al echipei antrenate de Zinedine Zidane, iar Vinicius Junior (59) a înscris la doar câteva secunde după ce a intrat pe gazon. Madrilenii au alergat după egalare şi a părut că au reuşit-o în min. 90+3, prin Fede Valverde, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Vinicius.

De menţionat că Şahtior a aliniat în acest meci nu mai puţin de opt jucători de 23 de ani sau mai tineri.

Real Madrid: Courtois – Mendy, Militao, Varane, Marcelo – Modric (70, Kroos), Casemiro, Valverde – Rodrygo (46, Benzema), Jovic (59, Vinicius), Asensio. Antrenor: Zinedine Zidane.

Şahtior: Trubin – Dodo, Khocholava, Bondar, Korniienko – Marlos, Maycon – Tete, Antonio, Solomon (90+2, Sudakov) – Dentinho (86, Sudakov). Antrenor: Castro.

În celălalt meci al grupei B, Inter şi Monchengladbach au remizat în Italia, scor 2-2.

Bayern, maşină de goluri

Se pare că şi în acest sezon Bayern Munchen este de neoprit. „Bavarezii” au impresionat în ediţia recent încheiată a Ligii Campionilor prin forța ofensivă, iar miercuri au debutat în noul sezon cu o victorie de răsunet, 4-0 cu Atletico Madrid, pe Allianz Arena.

Coman (’28, ’72), Goretzka (’41) și Tolisso (’66) au punctat pentru o formație care este văzută drept marea favorită la cucerirea trofeului și în actualul sezon.

Cunoscut drept un antrenor căruia cu greu îi marchezi, Diego Simeone nu a avut răspunsul pe măsură în fața unui Bayern care, să nu uităm, i-a administrat în urmă cu doar câteva săptămâni un 8-2 umilitor Barcelonei.

Bayern Munchen: Neuer – Pavard (73, Sarr), Sule, Alaba, Hernandez – Kimmich, Goretzka (83, Martinez) – Muller (83, Davies), Tolisso, Coman (73, Costa) – Lewandowski (83, Choupo-Moting). Antrenor: Hansi Flick.

Atletico Madrid: Oblak – Trippier, Savic, Felipe, Renan Lodi – Llorente (79, Llorente), Herrera, Koke (79, Torreira), Carrasco (76, Vitolo) – Suarez (76, Correa), Felix.

În al doilea meci al grupei A, Salzburg a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu Lokomotiv Moscova.

Ajax cu ocaziile, Liverpool cu golul

Ajax și Liverpool, semifinalista și câștigătoarea sezonului 2018-2019 din UEFA Champions League, au oferit un joc plăcut pentru privitorii neutri, miercuri seară, pe stadionul „Johan Cruijff”, din Amsterdam.

Liverpool a marcat singurul gol al partidei în minutul 35, contrar cursului jocului. Ajax a fost mai periculoasă în prima jumătate de oră a partidei, însă campioana en-titre din Premier League a fost mai norocoasă. Șutul lui Sadio Mane din interiorul careului a fost deviat decisiv în propria poartă de argentinianul Tagliafico.

Cu câteva minute înaintea pauzei, Ajax a avut o ocazie uriașă prin Tadic, care a săltat mingea peste Adrian, însă Fabinho a respins de pe linia porții printr-un procedeu acrobatic. Portarul lui Liverpool și-a mai salvat în câteva rânduri echipa la șuturile fotbaliștilor gazdelor.

În partea a doua a meciului, jocul a devenit și mai spectaculos, cu ocazii și de o parte și de cealaltă, însă scorul a rămas nemodificat, iar Liverpool și-a adjudecat toate cele trei puncte.

Ajax: Onana – Mazraoui, Schuurs (84, Traore), Martinez, Tagliafico – Gravenberch, Klaassen (74, Ekkelenkamp), Blind (84, Huntelaar) – Neres (74, Labyad), Kudus (9, Promes), Tadic. Antrenor: Ten Haag.

Liverpool: Adrian – Alexander-Arnold, Gomez, Fabinho, Robertson – Milner (90+2, Williams), Wijnaldum, Jones (46, Henderson) – Salah (60, Shaqiri), Firmino (60, Jota), Mane (60, Minamino). Antrenor: Jurgen Klopp.

Atalanta s-a instalat pe primul loc în grupa D după victoria la scor din Danemarca, de pe terenul lui Midtjylland, scor 4-0.

Manchester City, început perfect

La a 10-a campanie consecutivă în grupele Ligii Campionilor, Manchester City a făcut spectacol cu fosta câştigătoare a competiţiei, Porto., scor 3-1.

Lusitanii se pot mândri, însă, cu cel mai frumos gol al întâlnirii. Luis Diaz a înscris superb în minutul 14, după o cursă de 50 de metri. City a revenit rapid, după ce Pepe l-a faultat pe Sterling, iar „cetățenii” au primit penalty după consultarea sistemului VAR. Singurul jucător din lotul lui Guardiola prezent şi în dubla cu Porto de acum 8 ani, Kun Aguero, a egalat fără probleme în minutul 20.

În repriza a doua, gazdele au făcut diferența. City a preluat conducerea în minutul 65, prin golul lui Gundogan. Ferran Torres a marcat si el în minutul 73 și a stabilit rezultatul partidei, 3-1.

Manchester City: Ederson – Walker, Dias, Garcia, Cancelo – Silva, Rodri (85, Fernandinho), Gundogan (68, Foden) – Mahrez, Aguero (68, Torres), Sterling. Antrenor: pep Guardiola.

Porto: Marchesin – Sarr (80, Evanilson), Mbemba, Pepe, Sanusi (77, Nakajima) – Uribe, Sergio Oliveira – Corona (77, Nunu), Vieira (77, Taremi), Luis Diaz (55, Manafa) – Marega. Antrenor: Conceicao.

Olympiakos a obţinut victoria în minutul 90+1 în meciul cu Marseille, după ce Koka a transformat în gol pasa excelentă primită de la Valbuena.

Liga Campionilor – etapa 1:

Grupa A: Bayern – Atletico Madrid 4-0, Salzburg – Lokomotiv Moscova 2-2;
Clasament: 1. Bayern 3 puncte (golaveraj 4:0), 2. Lokomotiv Moscova 1 (2:2), 3. Salzburg 1 (2:2), 4. Atletico Madrid 0 (0:4).

Grupa B: Real Madrid – Şahtior Doneţk 2-3, Inter – Monchengladbach 2-2;
Clasament: 1. Şahtior 3 (3:2), 2. Monchengladbach 1 (2:2), 3. Inter 1 (2:2), 4. Real Madrid 0 (2:3).

Grupa C: Manchester City – Porto 3-1, Olympiakos – Marseille 1-0;
Clasament: 1. Manchester City 3 (3:1), 2. Olympiakos 3 (1:0), 3. Marseille 0 (0:1), 4. Porto 0 (1:3).

Grupa D: Ajax – Liverpool 0-1, Midtjylland – Atalanta 0-4;
Clasament: 1. Atalanta 3 puncte (golaveraj 4:0), 2. Liverpool 3 (1:0), 3. Ajax 0 (0:1), 4. Midtjylland 0 (0:4).

Citeşte şi: Barcelona a făcut instrucţie cu Ferencvaros. United, victorie mare la Paris

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS