-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalHermannstadt - „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Vrem să ne revanşăm!“

Hermannstadt – „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Vrem să ne revanşăm!“

-

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a prefaţat partida cu AFC Hermannstat, din cadrul etapei a 9-a din Liga 1. Întâlnirea cu sibienii este programată sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul „Gaz Metan“ din Mediaş.

„Vom întâlni o echipă cu jucători buni, valoroşi şi chiar dacă au pierdut la scor ultimul meci o să fie un joc dificil. Mă aştept să întâlnim o echipă arţăgoasă, care va încerca să câştige meciul. Din ce am analizat-o, Hermannstadt are jucători buni în benzi şi în faţă. Are un antrenor tânăr, spaniol, care la început nu era integrat, dar apoi a avut şi victorii. Fiecare meci din campionatul românesc este foarte dificil. Şi noi venim după o înfrângere, prima din campionat, şi vrem să ne revanşăm! Vrem să facem o victorie şi să reîncepem parcursul nostru pozitiv. Sper că băieţii vor fi încrezători şi că nu şi-au pierdut încrederea în ceea ce am făcut şi facem. Trebuie să fim pregătiţi! Este important să stăm sus în clasament şi să gestionăm bine presiunea care va fi pe noi“, a declarat Cristiano Bergodi.

„Trebuie să îmbunătăţim jocul, dar nu-i uşor“

Strategul Ştiinţei a menţionat că a purtat mai multe discuţii cu jucătorii săi după înfrângerea cu Clinceni. Bergodi speră ca echipa să arate un joc mai consistent cu Hermannstat.

„De la fiecare înfrângere se poate învăţa ceva şi sper că acest meci cu Clinceni a fost un accident. În mod normal vom vedea sâmbătă seară dacă a fost numai un accident. Am vorbit mult cu jucătorii despre acest meci. La începutul săptămânii nu erau prea bine din punct de vedere moral, dar eu cred că au înţeles că putem face ceva deosebit în acest an. Le-am cerut băieţilor să fie mai altruişti în faţa porţii, să nu mai fie egoişti (aluzie la ocaziile irosite de Ştefan Bairam – n.r.). Pentru mine contează şi cine dă un assist, cine face o alunecare sau o deposedare bună şi să avem un spirit competitiv. Sigur, cu Clinceniul a fost un accident. Sunt convins că dacă dădeam un gol din cele 6-7 ocazii puteam să câştigăm apoi şi meciul. Dar, probabil, că nu a fost suficientă dăruirea, ambiţia şi ceea ce am făcut pe teren. Trebuie să îmbunătăţim jocul, dar nu-i uşor, pentru că am pierdut şi ceva jucători pe parcursul campionatului. Noi ne antrenăm în fiecare zi şi încercăm să reglăm lucrurile, ca să etalăm un joc mai bun şi să marcăm mai mult“, a punctat antrenorul italian.

„Sper să fiu inspirat în felul cum o să arate echipa mea pe teren“

Cristiano Bergodi consideră că şi Covidul este un adversar pentru echipa sa şi nu numai. El a admis că se gândeşte să opereze mai multe modificări în formula de start.

„În primul rând mi-e frică de adversari. Dar trebuie să ţinem cont de acest Covid, pentru că şi noi am avut cazuri. Avem şi în această săptămână un jucător infectat (Bogdan Vătăjelu – n.r.). Mai sunt şi cei trei jucători tineri, sub 21 de ani (Vlădoiu, Screciu şi Câmpanu – n.r.), afară din lot… Deci nu ne este uşor. Ne-a tot dat planul peste cap acest virus. Dar eu zic că avem un lot competitiv şi se poate face ceva. Încă nu m-am decis cine o să fie pe teren cu Hermannstadt, trebuie să mă gândesc bine. Oricum, mai avem un antrenament mâine dimineaţă (vineri – n.r.) şi vom vedea ce se întâmplă, ce sistem de joc vom folosi. Sper să fiu inspirat în felul cum o să arate echipa mea pe teren“, a spus Bergodi.

„Ofosu este un jucător care s-a integrat deja. A mai evoluat în campionatul românesc, cunoaşte jucătorii şi a şi jucat într-un sistem apropiat, deci ştie ce trebuie să facă pe teren. La fel şi Mihai Căpăţână! Dar Mamut este străin de toate acestea şi nu-i este uşor să se integreze. Trebuie să avem răbdare cu el, să se adapteze, pentru că are nişte calităţi fizice şi tehnice pe care le vom descoperi pe parcursul meciurilor. Pe acel post mai avem un atacant celntral, pe Alex Tudorie. Aşteaptă şi el să intre în ritm, pentru că nu a jucat din cauza coronaviruslui. Sperăm să facem o treabă bună“, a mai spus Cristiano Bergodi.

Cristiano Bergodi: „Ne este dor de suporteri!“

Antrenorul Ştiinţei a afirmat că îi este dor de publicul craiovean şi că îi acceptă criticile atunci când este cazul, asta pentru că este un fin cunoscător al fenomenului.

„Ne este dor de suporteri! Când am venit aici cu alte echipe mi-a plăcut foarte mult. Am trăit un fotbal adevărat, cu suporteri pătimaşi în tribune. Ne doare faptul că nu sunt suporterii în tribune! Ştiu că este un public exigent, dar când eşti antrenor sau jucător la Universitatea Craiova e clar că ai presiune pe tine şi trebuie să o gestionezi bine. Suporterii sunt importanţi pentru echipă şi nu este nicio problemă dacă te critică atunci când jocul nu este cel dorit. Asta este viaţa de fotbalist şi de antrenor. Pe mine mă interesează să revină suporterii pe stadion, pentru că este un alt fotbal“, a încheiat Cristiano Bergodi.

Liga 1, etapa 9

Vineri, 30 octombrie – ora 18.00: FC Argeş – FC Voluntari, ora 21.00: Dinamo – Astra Giurgiu.
Sâmbătă, 31 octombrie – ora 12.30: Academica Clinceni – Sepsi Sf. Gheorghe, ora 19.15: FC Botoșani – UTA Arad, ora 21.45: Hermannstadt – Universitatea Craiova.
Duminică, 1 noiembrie – ora 18.00: Poli Iași – FC Viitorul, ora 21.00: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș.
Luni, 2 noiembrie – ora 21.00: Chindia Târgoviște – FCSB.

Clasament:
1.„U“ Craiova 21 puncte (golaveraj 13-4)
2.FCSB 18 (22-9)
3.CFR Cluj 18 (9-3)
4.Sepsi 15 (12-6)
5.Botoşani 11 (12-10)
6.UTA 11 (7-6)
7.Chindia 11 (5-5)
8.Clinceni 10 (6-6)
9.Viitorul 10 (12-13)
10.Voluntari 10 (9-11)
11.Hermannstadt 10 (10-13)
12.Iaşi 9 (11-21)
13.Mediaş 7 (10-12)
14.Dinamo 5 (7-11)
15.Argeş 5 (7-14)
16.Astra 4 (9-17)

Citeşte şi: Hermannstadt – „U“ Craiova / Paul Papp: „O să avem de alergat cu ei!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS