-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalHermannstadt - „U“ Craiova / Paul Papp: „O să avem de alergat cu ei!“

Hermannstadt – „U“ Craiova / Paul Papp: „O să avem de alergat cu ei!“

-

Transferat vara trecută, fundaşul Paul Papp nu a apucat să debuteze în tricoul Ştiinţei. A fost în primă fază accidentat, apoi s-a infectat cu Covid. Fotbalistul de 30 de ani şi 1.88 metri, originar din Dej, ar putea bifa primele minute la Universitatea Craiova în confruntarea cu AFC Hermanstadt. Întâlnirea cu sibienii, din cadrul etapei a 9-a a Ligii 1, va avea loc sâmbătă, de la ora 21.45, la Mediaş.

„Cred că am avut şi puţin ghinion, pentru că am venit la Craiova şi m-am accidentat. Apoi mi-am revenit şi am făcut antrenamente o săptămâna cu echipa, iar după m-am infectat cu Covid. Pe de altă parte mă simt norocos că fac parte din acest grup şi din acest club, care are tot ce-i trebuie pentru a face performanţă. Avem un staff foarte pregătit, cu jucători de valoare şi depinde doar de noi să câştigăm campionatul. Trebuie să fim concentraţi şi trebuie să ne batem la fiecare meci pentru victorie.

Nu ştiu dacă sunt titular, Mister decide. Oricum, la Universitatea Craiova nu sunt titulari sau rezerve! Toţi trebuie să fim pregătiţi şi atunci când ne vine rândul trebuie să dăm tot ce-i mai bun. Vizavi de postul pe care-l voi juca, eu mă simt bine în ambele părţi (fundaş central / dreapta). Voi da 100% indiferent unde mă va pune antrenorul“, a declarat Paul Papp.

„Sper să luăm cele 3 puncte“

În privinţa meciului cu sibienii, Paul Papp a afirmat că se aşteaptă la un meci foarte disputat. Dar că speră ca la sfârşit punctele să intre în contul grupării din Bănie.

„Cred că ne aşteaptă un meci destul de dificil, cu o echipă bine organizată, care este rănită în orgoliu după rezultatul negativ de la Bucureşti. Încearcă şi ei să-şi apere casa, cum ar veni, deşi jucăm la Mediaş. Hermannstadt este bine organizată de acest antrenor spaniol, care a venit dintr-un fotbal bun şi vrea să facă performanţă. El şi-a pus amprenta asupra echipei, Hermannstadt nu mai este echipa de acum un an. O să avem de alergat cu ei! O să fie o luptă crâncenă, dar sper ca noi să ieşim victorioşi. Sper să fim pregătiţi şi sper să luăm cele 3 puncte“, a spus fundaşul Ştiinţei.

„Cred că toată lumea a suferit după acest eşec cu Clinceni. A fost un accident cu Clinceniul, pentru că au fost o serie de ocazii şi practic mingea nu a intrat în poartă. Nu a fost o atmosferă prea bună, dar trebuie să mergem înainte, să trăim prezentul şi să ne pregătim pentru un viitor mai bun. Eu cred că avem valoare să facem un nou şir lung de victorii. Cred că toate meciurile sunt foarte grele pentru noi, pentru că obiectivul este câştigarea titlului. Trebuie să fim pregătiţi 200% pentru fiecare meci. Trebuie să ne propunem obiective măreţe. Dacă te gândeşti la locul 2, faci un pas înapoi. Trebuie să ţintim sus, să o luăm pas cu pas, să fim concentraţi şi cred că putem să cucerim titlul“, a mai spus Paul Papp.

Liga 1, etapa 9

Vineri, 30 octombrie – ora 18.00: FC Argeş – FC Voluntari, ora 21.00: Dinamo – Astra Giurgiu.
Sâmbătă, 31 octombrie – ora 12.30: Academica Clinceni – Sepsi Sf. Gheorghe, ora 19.15: FC Botoșani – UTA Arad, ora 21.45: Hermannstadt – Universitatea Craiova.
Duminică, 1 noiembrie – ora 18.00: Poli Iași – FC Viitorul, ora 21.00: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș.
Luni, 2 noiembrie – ora 21.00: Chindia Târgoviște – FCSB.

Clasament:
1.„U“ Craiova 21 puncte (golaveraj 13-4)
2.FCSB 18 (22-9)
3.CFR Cluj 18 (9-3)
4.Sepsi 15 (12-6)
5.Botoşani 11 (12-10)
6.UTA 11 (7-6)
7.Chindia 11 (5-5)
8.Clinceni 10 (6-6)
9.Viitorul 10 (12-13)
10.Voluntari 10 (9-11)
11.Hermannstadt 10 (10-13)
12.Iaşi 9 (11-21)
13.Mediaş 7 (10-12)
14.Dinamo 5 (7-11)
15.Argeş 5 (7-14)
16.Astra 4 (9-17)

Citeşte şi: „U“ Craiova / Mihai Rotaru: „Transferul lui Mihăilă ne asigură o completare de buget“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS