Universitatea Craiova a făcut un nou meci lamentabil și a pierdut, scor 0-1, partida susținută vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco”, contând pentru etapa 10 din Liga 1.
Alb-albaștrii au resimțit din plin absențele din echipă, fiecare compartiment pierzând jucători. Cu Papp mutat în stanga de nevoie, Universitatea nu a arătat că defensiva este puternică. De fapt, prima mare ocazie a meciului și a Chindiei a venit după o gafă a acestuia, dar, din fericire, Neguț nu a profitat (’12).
Replica a venit dar destul de târziu, prin Tudorie (’21) și Ofosu (’27).
La doar două minute, lovitură de la 11 metri! Marius Constantin l-a controlat ușor pe Popa la picioare, iar arbitrul a indicat punctul cu var. Penaltiul și l-a asumat Popa, care a transformat cu șansă lovitura (’30, 0-1).
Defensiva Științei a mai dat greș o dată până în pauză, dar, din fericire, Dumitrașcu nu a profitat (’37).
Mamut, cel mai periculos „leu”
La reluare, Craiova a căutat golul egalizator de la bun început și a irosit două ocazii mari, consecutive, prin Mamut. La prima, a preluat în mijlocul careului, a pivotat și a șutat puternic, dar Aioani a respins în corner (’62). Centrarea de la colț l-a vizat tot pe Mamut, iar acesta, cu o deterntă foarte bună, a reluat cu capul în bară (’63).
Mamut a surprins din nou cu un șut de la 17 metri, ce a lovit butul din stânga (’70).
Alb-albaștrii au căutat continuu golul, iar până la final au mai avut o ocazie uriașă prin Ivan, care nu a împins mingea în plasă de la 2 metri (90+1).
„U” Craiova: Pigliacelli – Mitran (’66, Vlădoiu), M. Constantin, Acka, Papp – Nistor, Bic, Căpățână (’46, Barbuț) – Baiaram (’46, Ivan), Tudorie (’46, Mamut), Ofosu (’60, Cîmpanu). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, Iacob, Bourama (’86, Martac) – Neguț, Dulca, Rață, Dumitrașcu – D. Popa (’88, M. Costea), D. Florea (’67, Yameogo). Antrenor: Emil Săndoi.
Cartonașe galbene: Aioani ’48, Neguț ’75.
Au arbitrat: Cătălin Popa – Valentin Avram, George Neacșu; Marian Barbu.
Observatori: Marcel Vasile, Andrei Ioniță.
Pentru Universitatea Craiova urmează, după pauza competițională datorată jocurilor naționalei, o confruntare în Moldova, cu FC Botoșani.
Liga 1, etapa 10
Vineri, 6 noiembrie – ora 17.00: Astra – Academica Clinceni, Universitatea Craiova – Chindia 0-1.
Sâmbătă, 7 noiembrie – ora 14.30: FC Voluntari – Poli Iaşi, ora 17.00: Sepsi – AFC Hermannstadt, ora 21.45: FCSB – FC Botoşani.
Duminică, 8 noiembrie – ora 18.00: FC Argeş – CFR Cluj, ora 21.00: FC Viitorul – Dinamo.
Luni, 9 noiembrie – ora 20.30: UTA Arad – Gaz Metan Mediaş.
Clasament:
1.„U“ Craiova 24 puncte (golaveraj 14:5)
2.FCSB 21 (24:9)
3.CFR Cluj 18 (10:5)
4.Clinceni 16 (10:6)
5.Sepsi 15 (12:8)
6.UTA 14 (10:8)
7.Chindia 14 (6:7)
8.Viitorul 13 (15:13)
9.Botoșani 11 (14:13)
10.Mediaș 10 (12:13)
11.Voluntari 10 (10:13)
12.Hermannstadt 10 (10:14)
13.Iași 9 (11:24)
14.Argeș 8 (9:15)
15.Dinamo 5 (7:11)
16.Astra 4 (9:19)
Citește și: „U“ Craiova – Chindia, 0-1 final. Ne-am făcut din nou de râs. Jocul, mult sub așteptări