0.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 / Mihai Ianovschi, mândru de echipa sa după victoria cu Metaloglobus

Liga 2 / Mihai Ianovschi, mândru de echipa sa după victoria cu Metaloglobus

Antrenorul formației CSM Slatina, Mihai Ianovschi, a fost foarte bucuros după succesul înregistrat sâmbătă, 1-0 cu Metaloglobus București. El s-a arătat mulţumit în primul rând de atitudinea elevilor săi, dar şi curajul arătat în anumite momente-cheie ale întâlnirii de pe stadionul „1 Mai“.

„Este o victorie importantă, împotriva unei echipe puternice, cu mulţi jucători cu experienţă, cu un antrenor foarte bun. Dar băieţii au înţeles de data aceasta mesajul aşa cum trebuie. Au punctat în primul rând mai mult la curaj. Poate că reuşitele nu au fost aşa cum mi-aş fi dorit. Dar din punct de vedere al curajului am încercat să împingem liniile mai sus, să jucăm cu mai multă încredere, iar lucrul acesta s-a văzut. Am avut câteva situaţii în care am reuşit să facem pressing şi am câştigat mingea sus. Am avut, ca de obicei, câte o situaţie clară, atât în prima cât şi în a doua repriză, în primele două minute, pe care din păcate nu le-am valorificat“, a declarat antrenorul echipei CSM Slatina, Mihai Ianovschi, conform Newsflux.

Cuvinte frumoase la adresa portarului Nicușor Grecu

Strategul grupării slătinene a admis că unul dintre artizanii acestui succes a fost portarul craiovean Nicușor Grecu, care a apărat lovitura de la 11 metri de care au beneficit oaspeții.

„A fost un moment dificil, în care Grecu, într-adevăr, a avut o intervenţie extraordinară. Poate că era un pic contrar cursului jocului ca ei să înscrie la acel penalti, pentru că mari situaţii nu au avut. Nici noi nu am avut situaţii deosebite, dar am fost preocupaţi să jucăm, să progresăm din puncte de vedere al jocului, iar asta s-a văzut. Într-adevăr, dacă ei marcau atunci, cursul jocului putea fi altul, dar nu avem de unde să ştim“, a explicat Miha Ianovschi.

Miercuri, restanța cu Unirea Slobozia

Pentru CSM Slatina urmează miercuri, 18 noiembrie, de la ora 14.00, în deplasare, meciul restant cu Unirea Slobozia. Mihai Ianovschi speră să reușească să-și țină elevii concentrați și să obțină un nou rezultat pozitiv.

„Trebuie să ne echilibrăm din punct de vedere mental, să rămânem umili aşa cum am fost în astea două săptămâni, când toată lumea a suferit şi a fost frustrată după meciul cu Buzău. Dacă nu vom fi în continuare aşa, atunci la Slobozia putem avea probleme. Dacă am fi avut această atitudine în toate meciurile, cu siguranţă aveam mai multe puncte“, a conchis antrenorul echipei slătinene, Mihai Ianovschi.

Liga 2, etapa 12:

Sâmbătă, 14 noiembrie: Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Pandurii Târgu Jiu 4-3, CSM Slatina – Metaloglobus București 1-0, Comuna Recea – Unirea Slobozia 2-0; ora 14.30: CSM Reșița – Universitatea Cluj.
Duminică, 15 noiembrie: Csikszereda Miercurea Ciuc – Concordia Chiajna 1-0, FC Rapid – Farul Constanța 2-1, FCU Craiova – Gloria Buzău 1-1.
Luni, 16 noiembrie – ora 19.30: Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău.
2 decembrie – ora 14.00: Ripensia Timișoara – CS Mioveni, Dunărea Călărași – Turris Turnu Măgurele.

Clasament: 

1.FCU Craiova 23 puncte (golaveraj 23-10)
2.Dunărea Călărași 20 (15-10)
3.ASU Poli Timișoara 20 (11-7)
4.Metaloglobus București 19 (14-9)
5.Viitorul Pandurii 19 (23-20)
6.Petrolul Ploiești 17 (18-8)
7.Universitatea Cluj 17 (14-8)
8.CS Mioveni 17 (8-4)
9.Farul Constanța 17 (14-13)
10.Turris Turnu Măgurele 16 (20-15)
11.Gloria Buzău 16 (13-10)
12.FC Rapid 16 (16-18)
13.Csikszereda Miercurea Ciuc 15 (11-10)
14.Ripensia Timișoara 15 (12-19)
15.Unirea Slobozia 14 (12-15)
16.CSM Reșița 14 (7-15)
17.Comuna Recea 11 (17-21)
18.CSM Slatina 10 (8-13)
19.Concordia Chiajna 9 (15-17)
20.Aerostar Bacău 4 (8-18)
21.Pandurii Târgu Jiu 4 (10-29)

Citește și: Spectacol oltenesc. Șapte goluri și victorie în prelungiri pentru Viitorul Pandurii. Și Slatina s-a impus!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS