2.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa României / Corneliu Papură nu vrea surprize cu Spartac: „Le cer băieţilor să dea totul pe teren!“

Cupa României / Corneliu Papură nu vrea surprize cu Spartac: „Le cer băieţilor să dea totul pe teren!“

-

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, nu concepe ca echipa sa să nu-şi adjudece victoria în meciul cu Progresul Spartac (Liga 3), în 16-imile Cupei României şi astfel să bifeze un episod ruşinos. Tehnicianul Ştiinţei şi-a atenţionat elevii că vrea ca jocul de vineri, de la ora 20.45, de pe „Ion Oblemenco“, să fie tratat cu maximă seriozitate, ca şi cum ar întâlni adversari de Liga 1.

„Ne aşteaptă un meci de Cupă şi trebuie să-l tratăm cu seriozitate, indiferent de adversarul pe care-l întâlnim. Trebuie să fim atenţi la tot ce ne-ar putea surprinde adversarul şi să fim concentraţi. Altfel e greu! Pentru orice meci, dacă nu suntem concentraţi şi nu avem o atitudine bună, putem întâmpina probleme. Trebuie să intrăm cu o mentalitate sănătoasă. Le cer băieţilor să dea totul pe teren! În decursul timpului am arătat lucruri negative, cu echipe mai slab cotate. Dacă vrem să avem iarăşi probleme de genul ăsta, putem să intrăm relaxaţi. Dar ar fi cea mai mare capcană în care am putea cădea! Trebuie să câştigăm fiecare meci şi vom vedea până la ce nivel vom ajunge în Cupa României. Pentru a spera la trofeul Cupei României trebuie să câştigăm acest prim meci, apoi pe următorul şi tot aşa“, a declarat Corneliu Papură.

„Diferenţa de valoare este momentan doar pe hârtie. Statistic, e clar: joacă o echipă de Liga 1, cu una de Liga 3. Dar trebuie să arăţi diferenţa asta în teren. Tot timpul pregătesc meciurile la fel, chiar şi pe cele amicale. Nu este diferenţă între un meci amical şi unul oficial (pentru un antrenor – n.r.). Trebuie să-l pregăteşti cât mai bine, ca jucătorii să poată da totul pe teren“, a mai spus tehnicianul Ştiinţei.

Sper să alegem formula câştigătoare

Strategul grupării alb-albastre este bucuros că echipa sa nu a fost nevoită să se deplasaze pentru acest meci de Cupă, mai ales că terenul pe care joacă Progresul Spartac Bucureşti este unul sintetic.

„Este un lucru bun că jucăm acacă, plus că următorul meci de campionat, cu Mediaş, se va disputa tot acasă. E un lucru bun, mai ales că ei jucau pe un sintetic şi este mai greu să te adaptezi la asta din mers. Am întâmpinat situaţia asta la Sabail şi nu este uşor. Din punctul meu de vedere este mult mai bine că jucăm acasă. Vom vedea la ora jocului ce formaţie vom alinia. Să vedem ce jucători disponibili avem, pentru că mai este şi mâine (joi – n.r.) un antrenament şi se poate întâmpla orice. Sper să alegem formula câştigătoare. Că vor juca băieţii care au evoluat mai puţin, vom vedea“, a explicat Papură.

„Toţi jucătorii transferaţi la Universitatea Craiova au valoare“

Acesta a admis că jucătorii noi nu s-au adaptat încă la echipă, dar crede că lucruri progresează:

„Ne cunoaştem bine majoritatea, mai puţin cei care s-au transferat în vară. Principiile de joc sunt aceleaşi, doar că în anumite momente tactica poate fi diferită faţă de cea a altui antrenor. Ne trebuie puţin timp, dar eu cred că deja am intrat într-un ritm bun. Nu le este nici lor uşor, pentru că este o concurenţă bună aici. Eu cred că toţi jucătorii care sunt transferaţi la Universitatea Craiova au valoare pentru această echipă. În momentul în care apelăm la ei, trebuie să intre în teren şi să ne ajute să câştigăm. Sper ca ei să demonstreze acest lucru. Vom vedea pe viitor, pentru că, deocamdată, timpul a fost destul de scurt pentru acomodare“.

Corneliu Papură: „Putem mai mult în plan ofensiv“

Întrebat de planul ofensiv, după ce Universitatea Craiova a marcat un singur gol în ultimele patru jocuri din Liga 1, Corneliu Papură a spus că s-a lucrat la acest capitol şi speră ca eficienţa să fie mai mare.

„La Botoşani cred că am avut şi neşansă, am avut şi un penalti neacordat, în timp ce echipa adversă nu a şutat pe poartă, cu toate că a avut o posibilitate de a marca. Putem mai mult în plan ofensiv! Şi trebuie să arătăm mai mult! La Botoşani am avut şi 7 jucători pe care nu am putut să-i folosim, iar moldovenii au avut doi jucători lipsă, unul suspendat şi unul cu probleme. Sper să găsim formula cea mai bună, să ne creăm ocazii şi acolo, în faţa porţii adverse, să fim atenţi şi să înscriem. Să sperăm că arbitri care intră vor arbitra corect, în litera regulamentului şi nu vor comite greşeli“, a punctat Corneliu Papură.

Cupa României

Programul meciurilor din 16-imi:

Vineri, 27 noiembrie – ora 18.00: Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt, ora 20.45: Progresul Spartac – Universitatea Craiova.

Sâmbătă, 28 noiembrie – ora 11.00: Turris Turnu Măgurele – Sepsi Sfântu Gheorghe; ora 12.00: CSC Sânmartin – Dunărea Călăraşi; ora 13.15: FCU Craiova – ASU Poli Timișoara, ora 13.30: Farul Constanţa – Academica Clinceni, Concordia Chiajna – AFC Botoşani, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş; ora 18.00: Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti; ora 20.45: Dinamo – FC Viitorul Constanţa.

Duminică, 29 noiembrie – ora 12.15: Ripensia Timișoara – Astra, ora 13.30: Huşana Huşi – Universitatea Cluj, ora 17.30: FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş, ora 20.30: Poli Iaşi – CFR Cluj.

Luni, 30 noiembrie – ora 18.00: Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad, ora 20.45: Gloria Buzău – FCSB.

Citeşte şi: Cupa României / Mihai Căpăţână, despre meciul cu Spartac: „Trebuie intrăm concentraţi!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ceață în Gorj, Olt și alte patru județe

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat...

ȘTIRI GdS