-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa României / FCU Craiova, eliminată de ASU Poli Timişoara în 16-imi

Cupa României / FCU Craiova, eliminată de ASU Poli Timişoara în 16-imi

Formaţia FCU Craiova și-a văzut visul cu ochii de a juca din nou pe stadionul „Ion Oblemenco“, dar nici de această dată noua arenă nu i-a purtat noroc. Dacă anul trecut a fost eliminată din Cupa României de Universitatea Cluj, în actuala ediție a „competiției surprizelor“ ASU Poli Timișoara i-a pus capac echipei pregătite de Dan Vasilică. Bănățenii s-au impus sâmbătă, în 16-imi, cu 3-1, la capătul unui joc pe care gazdele l-au încheiat cu doi oameni mai puțin. Din tabăra lui FCU au fost eliminați Baeten (’34) și Diakite (’88).

Golurile învingătorilor au fost marcate de Alex Munteanu (’33 – penalti), Petre Daniel Ivanovici (’59 – penalti) și Alin Manea (’85).

Pentru învinși a înscris Andrea Campagno (‘8).

FCU: Popa – Paramatti, Gugu, Diakite, Negru – Cacheiro (’63, Raicea), Baeten, Albu, Răducanu (’74, V. Munteanu) – Compagno (’46, Anghelina), Bălan. Antrenor: Dan Vasilică.

ASU Poli: Hindrich – Radu, Scutaru, Mera, Pamfile – A. Munteanu (’71, A. Manea), Codrea (’46, Casado), Coadă (’64, B. Vasile), Popovici – Ivanovici (’87, Ignea), Plazonja. Antrenor: Dan Alexa.

Programul meciurilor din 16-imi:

Vineri, 27 noiembrie: Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt 5-3 (1-1, 4-2), Progresul Spartac – Universitatea Craiova 0-5.

Sâmbătă, 28 noiembrie: Turris Turnu Măgurele – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-0, CSC Sânmartin – Dunărea Călăraşi 0-1, FCU Craiova – ASU Poli Timișoara 1-3, Farul Constanţa – Academica Clinceni 2-1, Concordia Chiajna – AFC Botoşani 0-2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş 1-0, Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti 1-2; ora 20.45: Dinamo – FC Viitorul Constanţa.

Duminică, 29 noiembrie – ora 12.15: Ripensia Timișoara – Astra, ora 13.30: Huşana Huşi – Universitatea Cluj, ora 17.30: FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş, ora 20.30: Poli Iaşi – CFR Cluj.

Luni, 30 noiembrie – ora 18.00: Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad.

Partida Gloria Buzău – FCSB a fost anulată, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19 din tabăra echipei gazdă.

Citește și: Cupa României | Dan Nistor: „A fost un antrenament bun pentru partidele viitoare“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS