0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / Dan Petrescu, demis de la CFR Cluj după eliminarea din Cupă

Liga 1 / Dan Petrescu, demis de la CFR Cluj după eliminarea din Cupă

Înfrângerea suferită duminică, scor 0-1 în fața lui Poli Iași, ce a condus la eliminarea echipei CFR Cluj din Cupa României, în faza 16-imilor de finală, i-a fost fatală lui Dan Petrescu. Fostul component al „Generației de Aur“ a fost demis din funcția de antrenor al campioanei.

Neluțu Varga, patronul clubului CFR Cluj, a fost vehement în privința lui Dan Petrescu.

„Da, e adevărat, ne-am despărțit de domnul Dan Petrescu. Este o decizie definitivă, n-o mai întoarce nici președintele României. Îi mulțumim pentru tot! Asta e viața… Nu ai voie, la ce condiții avem, să te elimine Poli Iași din Cupă. Vom aduce rapid antrenor. Eu îl vreau pe Mutu, am încredere în Adi, dar vom vedea“, a declarat Neluțu Varga, pentru Fanatik.

Dan Petrescu ar putea pleca la mai bine

Relațiile dintre Petrescu și oficialii CFR-ului nu erau dintre cele mai bune de săptămâni întregi. Tehnicianul afirma înainte de meciul cu AS Roma, din Europa League, pierdut cu 5-0, că nu știe dacă va mai antrena în Gruia.

„Eu tot timpul mă gândesc la despărțire, indiferent de echipă, de moment. Bagajul e făcut, presiunea există. Clubul vrea să câștige, eu la fel. Deocamdată sunt foarte supărat, pe toată lumea, pe mine în primul rând“, a spus Dan Petrescu imediat după eliminarea surprinzătoare cu Poli Iași din Cupa României.

În ceea ce privește viitorul lui Dan Petrescu, antrenorul este în „cărți“ pentru preluarea băncii tehnice a celor de la Celtic Glasgow.

Rezultatele meciurilor din 16-imi:

Vineri, 27 noiembrie: Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt 5-3 (1-1, 4-2), Progresul Spartac – Universitatea Craiova 0-5.

Sâmbătă, 28 noiembrie: Turris Turnu Măgurele – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-0, CSC Sânmartin – Dunărea Călăraşi 0-1, FCU Craiova – ASU Poli Timișoara 1-3, Farul Constanţa – Academica Clinceni 2-1, Concordia Chiajna – AFC Botoşani 0-2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş 1-0, Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti 1-2; ora 20.45: Dinamo – FC Viitorul Constanţa.

Duminică, 29 noiembrie: Ripensia Timișoara – Astra 1-5, Huşana Huşi – Universitatea Cluj 2-8, FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş 0-6, Poli Iaşi – CFR Cluj 1-0.

Luni, 30 noiembrie – ora 18.00: Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad.

Partida Gloria Buzău – FCSB a fost anulată, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19 din tabăra echipei gazdă.

Citește și: Haţegan va arbitra partida Şahtior Doneţk – Real Madrid, din Liga Campionilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS