-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 | Mircea Rednic a debutat cu o remiză pe banca Viitorului

Liga 1 | Mircea Rednic a debutat cu o remiză pe banca Viitorului

Chindia Târgovişte și FC Viitorul au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), sâmbătă seara, la Giurgiu, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii 1. A fost primul meci al lui Mircea Rednic pe banca tehnică a constănțenilor.

Viitorul a deschis scorul prin Gabriel Iancu (’14). Echipa constănţeană a rămas în zece oameni din minutul 36, când portarul Valentin Cojocaru a fost driblat de Daniel Popa, scăpat pe contraatac, şi a ales să îl placheze, primind cartonaşul roşu.

Chindia a pus stăpânire pe joc în repriza secundă şi a reuşit egalarea prin Daniel Florea (’63).

Echipa pregătită de craioveanul Emil Săndoi a trecut pe lângă golul victoriei în minutul 88. Atunci Marius Martac a reluat în bară din doar câţiva metri, cu poarta goală.

Chindia se află la al treilea meci consecutiv fără victorie, un eşec şi două egaluri.
Viitorul venea după o înfrângere cu Academica Clinceni (0-1), meciul cu FC Hermannstadt fiind amânat.

Chindia: Aioani – Martac, Pițian, Bourama, Dinu – Neguț, Rață, Dumitrașcu, Atanase (’46, Yameogo) – D. Popa (’87, M. Costea), D. Florea (’89, Cherchez). Antrenor: Emil Săndoi.

Viitorul: Cojocaru – Dussaut (’57, Benzar), Dobrosavlevici, Ghiță, de Noijer – Artean, Ciobanu (’68, Gaztanaga) – Matei (’40, Cabuz), Gabi Iancu, Mățan (’57, E. Fernandes) Luckassen. Antrenor: Mircea Rednic.

Liga 1, etapa 13

Vineri, 11 decembrie: FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1, Dinamo – Poli Iași 4-1.
Sâmbătă, 12 decembrie: Academica Clinceni – FC Argeș | amânat, Gaz Metan Mediaș – Sepsi 0-3, Chindia Târgoviște – FC Viitorul 1-1.
Duminică, 13 decembrie – ora 18.15: AFC Hermannstadt – FC Voluntari, ora 21.00: CFR Cluj – FCSB.
Luni, 14 decembrie – ora 19.00: UTA Arad – Universitatea Craiova.

Clasament:
1.FCSB 30 puncte (golaveraj 34-12)
2.„U“ Craiova 28 (17-6)
3.CFR Cluj 24 (14-6)
4.Sepsi 23 (20-12)
5.Clinceni 20 (14-9)
6.Viitorul 17 (18-16)
7.UTA 17 (12-14)
8.Chindia 16 (8-10)
9.Dinamo 15 (17-15)
10.Botoșani 14 (18-20)
11.Voluntari 14 (17-19)
12.Mediaș 13 (18-23)
13.Hermannstadt 11 (11-16)
14.Astra 10 (12-21)
15.Iași 10 (13-35)
16.Argeș 9 (10-19)

Citește și: Liga 1 | Laszlo Balint: „Adversarii noștri vin setați să câștige, dar asta ne motivează și mai mult“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS