-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBurleanu: „Finala pentru titlu dintre Craiova și CFR, o decizie mai dreaptă“

Burleanu: „Finala pentru titlu dintre Craiova și CFR, o decizie mai dreaptă“

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că 2020 a fost un an plin de provocări din cauza pandemiei de coronavirus şi că din acest punct de vedere a fost cel mai complicat de la preluarea conducerii FRF.

„A fost un an plin de provocări din cauza pandemiei care a afectat întreaga lume. A fost cea mai mare criză cu care fotbalul s-a confruntat vreodată, nici măcar pe durata celui de-al Doilea Război Mondial fotbalul nu a fost oprit în totalitate, ca acum. Din acest punct de vedere se poate spune că este cel mai complicat an la conducerea FRF, fiind nevoit ca împreună cu membrii afiliaţi şi colegii din administraţie să găsim soluţii atât pentru desfăşurarea competiţiilor, cât şi pentru a sprijini cluburile aflate şi ele într-o situaţie dificilă”, a spus Burleanu, pentru Agerpres.

„Fanii sunt vitali în fotbal“

Burleanu consideră că impactul pandemiei asupra fotbalului a fost unul major în special în ceea ce priveşte prezenţa spectatorilor pe stadioane.

„Într-adevăr, când menţionăm pandemia ne gândim, în principal, la impactul negativ pe care l-a avut în întreaga lume, nu doar în sport sau fotbal. Dacă ne referim la fotbal, în primul rând ne gândim la absenţa fanilor din tribune. Sunt afectate astfel veniturile din ticketing, sponsorship şi merchandising, însă cu siguranţă lipsa suporterilor are un impact şi asupra a ceea ce se întâmplă pe teren. Fără excepţie, toţi jucătorii cu care am vorbit mi-au spus că preferă să joace cu stadioanele pline şi că au dificultăţi în a se motiva atunci când stadioanele sunt goale.

Ne-am fi dorit să putem juca şi meciurile echipei naţionale din această toamnă cu spectatori, fanii sunt vitali în acest fenomen social numit fotbal, iar dacă suporterii nu vor reveni cât mai curând pe stadioane, iar jucătorii amatori nu îşi vor putea continua activitatea, dezvoltarea fotbalului este pusă sub semnul întrebării”, a mai spus președintele FRF.

O decizie în favoarea tuturor?

Oficialul Federaţiei Române de Fotbal susţine că decizia prin care campioana ediţiei 2019-2020 s-a stabilit în meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj (scor 1-3) a fost luată pentru că producea cel mai mic nivel de nedreptate.

„În această perioadă de pandemie, aşa cum am spus-o cu fiecare ocazie, unul dintre principiile cu care am lucrat şi în baza căruia am luat toate deciziile a fost producerea celui mai mic nivel de nedreptate tuturor participanţilor. A fost o dezbatere în cadrul şedinţei de Comitet Executiv în care s-a luat decizia disputării unei finale pentru titlul de campioană. În situaţii excepţionale, uneori e nevoie de anumite decizii excepţionale. Iar toţi membrii Comitetului Executiv au fost de acord că decizia este cea potrivită”, a menţionat preşedintele.

Naționala U21, încă un motiv de mândrie

Principalele realizări din punct de vedere sportiv şi administrativ ale FRF în 2020 au fost în opinia preşedintelui calificarea reprezentativei Under-21 la Campionatul European de anul viitor şi obţinerea organizării CE de tineret din 2023 alături de Georgia.

„Calificarea naţionalei U21 pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European este performanţa din 2020 care ne-a făcut pe toţi fericiţi şi cu care ne mândrim. Avem o nouă generaţie talentată, iar această nouă calificare sper să îi determine să conştientizeze încă o dată pe toţi cei implicaţi în fotbal că este necesar şi important să investească în tineri şi că totodată România are foarte mulţi jucători talentaţi care au nevoie doar de a fi susţinuţi şi de a primi o şansă la nivelul Ligii I.

Din punct de vedere administrativ, pe lângă gestionarea situaţiei în contextul pandemiei, am obţinut găzduirea EURO U21 din 2023, alături de Georgia. Este un succes pentru România şi, în acelaşi timp, reprezintă recunoaşterea din partea UEFA a capacităţii de organizare a echipei FRF, o echipă de profesionişti care lucrează excelent cu colegii de la UEFA Events. România devine astfel prima ţară care găzduieşte de două ori Campionatul European de tineret. Şi este cu atât mai important cu cât vom fi prezenţi pentru a treia oară consecutiv la Campionatul European sub 21 de ani, ceea ce înseamnă automat lărgirea bazei de selecţie pentru prima reprezentativă”, a precizat şeful FRF.

Situația revenirii spectatorilor la stadioane, în continuare incertă

Răzvan Burleanu a precizat că FRF este pregătită să implementeze diverse scenarii pentru revenirea spectatorilor pe stadioanele din România dacă evoluţia pandemiei o va permite.

„Am văzut că în unele ţări deja s-au disputat şi încă se dispută partide cu un anumit număr de spectatori în tribune. Ne-am dorit şi noi să avem fani pe stadioanele noastre în toamnă, din păcate evoluţia pandemiei nu ne-a permis să dezvoltăm mai mult un plan în acest sens. Pot spune doar că UEFA prevede un EURO cu spectatori pentru vara lui 2021, într-un anumit procent. În funcţie de numărul de cazuri de COVID-19 şi de impactul pe care acestea îl au asupra sistemului medical, noi suntem pregătiţi să implementăm diverse scenarii pentru revenirea fanilor pe stadioanele din România, cât mai curând”, a încheiat Burleanu.

Citește și: Universitatea Craiova, în cifre. Ce greu ne-a fost fără Elvir Koljic!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS