Vicecampioana României, Universitatea Craiova, se întoarce la treabă de astăzi. Alb-albaștrii se vor reuni la ora 14.30, în cantonamentul din Lunca Jiului. Sub comanda lui Corneliu Papură vor efectua și prima ședință de pregătire din 2021, an în care și-au propus câștigarea titlului.
De menționat faptul că întreaga pregătire de iarnă se va efectua pe plan local. Asta din pricina timpului scurt până la primul meci oficial, dar și a pandemiei de coronavirus.
După câteva antrenamente de dezmorțire, Universitatea Craiova va susține și două partide amicale în compania Chindiei Târgoviște. Acestea vor avea loc marți, orele de disputare urmând să fie anunțate curând. Ele vor fi transmise în direct pe pagina de facebook a clubului.
Pentru suporterii care așteaptă transferuri importante la echipă, aceștia trebuie să mai aștepte puțin. Asta pentru că perioada de mercato se deschide pe 12 ianuarie și se va închide pe 15 februarie. Până atunci nu pot „ateriza“ la echipă decât jucători liberi de contract.
Primul meci oficial din 2021 pentru Universitatea Craiova va fi marți, 12 ianuarie, de la ora 19.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în compania echipei Sepsi Sf. Gheorghe.
Citește și: Universitatea Craiova, în cifre. Ce greu ne-a fost fără Elvir Koljic!