5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSerie A | Inter a pus-o la punct pe Juve. Vezi situația la zi din Italia!

Serie A | Inter a pus-o la punct pe Juve. Vezi situația la zi din Italia!

Inter Milano s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Juventus Torino. Derbiul etapei a 18-a din Serie A s-a disputat duminică seară pe stadionul „Giuseppe Meazza“ din capitala Lombardiei.

Gazdele au deschis scorul în prima repriză (’12), prin chilianul Arturo Vidal, fostul jucător al lui Juve. Altfel, Vidal a stârnit și un scandal la final, când, strâns la piept de un adversar, ar fi sărutat stema lui Juve.
Inter şi-a mărit avantajul după pauză, prin Nicolo Barella (’52).

Portarul Ionuţ Radu (Inter) şi fundaşul Radu Drăguşin (Juventus) au rămas pe banca de rezerve până la finalul jocului.

Inter: Handanovic – Skriniar, de Vrij, Bastoni – Hakimi, Barella, Brozovic, A. Vidal (’76, Gagliardini), A. Young (’72, Darmian) – Lukaku, L. Martinez (’86, A. Sanchez). Antrenor: D. D’Ambrosio.

Juventus: Szczesny – Danilo, Bonucci, Chiellini, Frabotta (’58, F. Bernardeschi) – Chiesa, Bentancur, Rabiot (’58, McKennie), Ramsey (’58, Kulusevski) – Morata, Ronaldo. Antrenor: A. Pirlo.

Acesta este primul succes obţinut de gruparea „nerazzurra“ în faţa lui Juventus din septembrie 2016. Inter a pus capăt unei serii de şapte meciuri fără victorie în faţa „Bătrânei Doamne“, câştigătoarea titlului în Serie A în ultimele nouă sezoane.

Inter Milano a urcat provizoriu pe prima poziţie a clasamentului, fiind la egalitate de puncte (40) cu rivala locală AC Milan. Aceasta va juca luni, în deplasare, cu Cagliari, în timp ce Juventus se află pe locul al cincilea, la o diferenţă de 7 puncte.

Serie A, etapa 18

Vineri, 15 ianuarie: Lazio Roma – AS Roma 3-0.
Sâmbătă, 16 ianuarie: Bologna – Hellas Verona 1-0, Torino – Spezia 0-0, Sampdoria Genova – Udinese 2-1.
Duminică, 17 ianuarie: Napoli – Fiorentina 6-0, Sassuolo – Parma 1-1, Crotone – Benevento 4-1, Atalanta Bergamo – Genoa 0-0, Inter Milano – Juventus Torino 2-0.
Luni, 18 ianuarie – ora 21.45: Cagliari – AC Milan.

Clasament: 1. Inter 40 puncte (golaveraj 45-23), 2. AC Milan 40 (37-19), 3. Napoli 34 (40-16), 4. AS Roma 34 (37-29), 5. Juventus 33 (35-18), 6. Atalanta 32 (40-22), 7. Lazio 31 (30-25), 8. Sassuolo 30 (31-27), 9. Verona 27 (22-17), 10. Sampdoria 23 (28-29), 11. Benevento 21 (21-34), 12. Bologna 20 (24-31), 13. Spezia 18 (23-32), 14. Fiorentina 18 (18-29), 15. Udinese 16 (19-27), 16. Genoa 15 (18-30), 17. Cagliari 14 (23-34), 18. Torino 13 (26-35), 19. Parma 13 (14-34), 20. Crotone 12 (21-41).

Citește și: Athletic Bilbao a cucerit Supercupa Spaniei după o pauză de șase ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS