Leicester City continuă să se mențină la un nivel ridicat și în acest sezon, determinându-și suporterii să se gândească la repetarea performanței din 2016, când a ieșit campioana Angliei. „Vulpile“ au avut un parcurs bun și în acest sezon. Marți seară a înregistrat o victorie frumoasă și importantă, scor 2-0, în fața echipei Chelsea Londra. Partida a contat pentru etapa 18. În urma acestui succes de pe teren propriu, Leicester s-a poziționat, provizoriu, pe prima treaptă a clasamentului din Premier League.
Echipa antrenată de Brendan Rodgers a făcut o primă repriză excelentă. A marcat de două ori, prin Ndidi (’6), după un assist al lui Barnes, și Maddison (’41), cu Albrighton coautor.
La rândul său, Chelsea a avut o bară, prin Mason Mount, dintr-o lovitură liberă, cu puțin înainte ca gazdele să marcheze golul doi.
În partea secundă, Chelsea a reechilibrat lupta și a presat, dar Leicester City a menținut avantajul de pe tabelă până la sfârșit. De menționat însă că oaspeții au avut un gol anulat al lui Werner, sistemul VAR indicând offside (’86).
Leicester: Schmeichel – Castagne, Fofana, Evans, Justin – Ndidi – Albrighton (’77, R. Pereira), Tielemans, Maddison (’76, A. Perez), Barnes – Vardy (’88, Iheanacho). Antrenor: B. Rodgers.
Chelsea: Mendy – James, Rudiger, Silva, Chilwell – Mount, Kovacic – Hudson-Odoi (’68, T. Werner), Havertz (’67, Ziyech), Pulisic – Abraham. Antrenor: F. Lampard.
Premier League, etapa a 18-a:
12 ianuarie: Sheffield United – Newcastle 1-0, Wolves – Everton 1-2.
13 Ianuarie: Manchester City – Bringhton 1-0.
14 ianuarie: Arsenal – Crystal Palace 0-0.
19 ianuarie: West Ham – West Brom 2-1, Leicester – Chelsea 2-0.
20 ianuarie – ora 20.00: Manchester City – Aston Villa, ora 22.15: Fulham – Manchester United, Leeds – Southampton a fost amânată.
21 ianuarie – ora 22.00: Liverpool – Burnley.
Clasament:
Citește și: Surpriză mare în Cupa Italiei. Spezia a dat lovitura la Roma și merge în sferturi