-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – FC Viitorul | Mircea Rednic: „Ne dorim foarte mult să câștigăm“

„U“ Craiova – FC Viitorul | Mircea Rednic: „Ne dorim foarte mult să câștigăm“

Antrenorul formației FC Viitorul Constanța, Mircea Rednic, a prefațat confruntarea cu vicecampioana României, Universitatea Craiova. Partida este programată sâmbătă, de la ora 21.00 (live text pe gds.ro), pe stadionul „Ion Oblemenco“, și contează pentru etapa a 18-a din Liga 1.

„Suntem pregătiți să jucăm!“

Mircea Rednic a vorbit în primă fază laudativ la adresa jucătorilor săi, fiind mândru de remiza obținută în runda precedentă, 2-2 cu FCSB.

„Numai meciuri ușoare avem… Îmi plac meciurile astea. Tot ce pot să zic este că sunt mulțumit că după meciul cu ceide la FCSB nu am avut accdentați. Deci am totul lotul la dispoziție. Suntem pregătiți să jucăm! Ne propunem să scoatem un rezultat bun, mai ales după meciul pe care l-am făcut în etapa trecută. Sper ca jucătorii mei să înțeleagă că este un moment bun. Din punct de vedere fizic stăm mult mai bine și am concurență pe posturi. În mod sigur o să avem două-trei schimbări, pentru că sunt jucători care au evoluat toate partidele și încerc să-i mai protejez. Asta nu înseamnă că aceia care vor intra nu vor da un randament bun și nu vor ajuta echipa ca să scoatem un rezultat pozitiv la Craiova“, a spus „Puriul“.

Mircea Rednic: „Ei vor fi cei care vor risca mai mult“

Strategul grupării dobrogene a trecut apoi la analiza adversarului. Cunoscând spiritul de luptă al formației din Bănie, Mircea Rednic știe că misiunea nu este ușoară, mai ales că Universitatea Craiova e obligată să strângă rândurile și să câștige.

„Eu am antrenat la Craiova și știu ce înseamnă. E un fel de Rapid. Mult entuziasm, cu perioade bune, după care, când încep rezultatele negative, apar tot felul de discuții, se gândesc să schimbe, acuze… O să fie un meci foarte greu, pentru că vin după 4 meciuri în care rezultatele nu au fost cele dorite. Joacă acasă, au și fotbaliști cu calitate, mai ales la mijlocul terenului, jucători cu experiență, care pot să facă diferența. Ne dorim foarte mult să câștigăm! Mai mult ca sigur, ei vor intra bine montați, mai ales că obiectivul lor este câștigarea campionatului și au nevoie de puncte. Cu siguranță ei vor fi cei care vor risca mai mult“, a punctat Mircea Rednic.

Liga 1, etapa 18

Vineri, 22 ianuarie – ora 17.00: Chindia Târgoviște – Academica Clinceni, ora 20.00: FCSB – FC Voluntari.
Sâmbătă, 23 ianuarie – ora 12.30: Sepsi Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu, ora 14.45: UTA Arad – FC Argeș, ora 21.00: Universitatea Craiova – FC Viitorul.
Duminică, 24 ianuarie – ora 18.00: Gaz Metan Mediaș – Poli Iași, ora 20.00: FC Botoșani – Dinamo.
Luni, 25 ianuarie – ora 20.30: AFC Hermannstadt – CFR Cluj.

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS