Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat astăzi echipa etapei a 22-a. Cum Universitatea Craiova a reuşit să-şi adjudece victoria în faţa lui Dinamo, LPF a „ţintit“ şi doi jucători ai Ştiinţei: fundaşul Mihai Bălaşa şi atacantul Andrei Ivan.
Iată cine sunt remarcaţii etapei a 22-a în opinia LPF:
PORTAR:
Victor Rîmniceanu (FC Voluntari / 30 de ani). Şi datorită intervenţiilor sale, FC Voluntari a izbutit primul succes în campionat contra celor de la Viitorul.
FUNDAŞI:
Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova / 26 de ani). A câştigat majoritatea duelurilor cu atacanţii adverşi. De asemenea, a impresionat şi prin pasele lungi care au ajuns mereu la destinatar, capitol la care este printre cei mai buni din campionat.

Luka Maric (FC Argeş / 33 de ani). A devenit om de bază în defensiva piteştenilor, iar asta se vede şi în rezultate. A izbutit şi primul gol din acest sezon.
Mladen Jutric (Academica / 24 de ani). Introducerea sa pe teren în repriza secundă s-a dovedit a fi mutarea câştigătoare făcută de Ilie Poenaru. Austriacul a marcat singurul gol al meciului, gol prin care Academica a rămas cu şanse mari în lupta pentru un loc în play-off.
MIJLOCAŞI:
Antun Palic (FC Argeş / 32 de ani). Este jucătorul care face diferenţa în momentele importante. Contra Astrei, mijlocaşul piteştenilor a contribuit decisiv la ambele reuşite ale echipei sale.
Alexandru Albu (UTA / 27 ani). Un jucător care acoperă excelent zona din faţa fundaşilor centrali, de unde recuperează multe baloane. A marcat în premieră pentru arădeni.
Ronaldo Deaconu (Gaz Metan / 23 de ani). A înscris pentru a șasea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi trei pase decisive în 20 de meciuri.
Enriko Papa (FC Botoşani / 27 de ani). O evoluţie consistentă. A înscris şi a participat activ la ambele faze. Este un jucător care se pliază perfect pe stilul antrenorului Marius Croitoru.
ATACANŢI:
Cătălin Golofca (Sepsi / 30 de ani). A făcut cel mai bun meci de când s-a transferat la gruparea covăsneană, pentru care a reuşit în ultima rundă un gol şi o pasă decisivă.
Andrei Ivan (Universitatea Craiova / 24 de ani). Cu trei goluri marcate în ultimele patru runde, vârful oltenilor arată că are forţa necesară să revină la forma din urmă cu câteva sezoane, atunci când impresiona în tricoul „Ştiinţei“.

Mihai Roman (FC Botoşani / 36 de ani). S-a dovedit şi contra campioanei că este liderul din teren, cel care poate trage echipa după el în momentele dificile. A pasat decisiv la primul reuşită a gazdelor, apoi a înscris golul victoriei.
ANTRENORUL ETAPEI:
Ilie Poenaru (Academica / 44 de ani). Conduşi excelent de pe bancă de către cel mai longeviv antrenor din Liga 1, ilfovenii au reuşit o victorie mare, prima bifată de o echipă din Liga 1 pe terenul liderului.
Liga 1, etapa a 22-a:
Vineri, 5 februarie: Sepsi Sf. Gheorghe – Poli Iași 3-3.
Sâmbătă, 6 februarie: Astra Giurgiu – FC Argeş 0-2, Universitatea Craiova – Dinamo 1-0.
Duminică, 7 februarie: UTA Arad – Hermannstadt 1-1, Gaz Metan Mediaș – Chindia Târgoviște 1-0, FCSB – Academica Clinceni 0-1.
Luni, 8 februarie: FC Viitorul – FC Voluntari 0-1, FC Botoșani – CFR Cluj 2-1.
Clasament:

Etapa viitoare:
Vineri, 12 februarie – ora 20.00: FC Argeş – FC Viitorul.
Sâmbătă, 13 februarie – ora 14.30: Chindia Târgoviște – UTA Arad, ora 21.00: Dinamo – Sepsi Sf. Gheorghe.
Duminică, 14 februarie – ora 12.15: Poli Iași – Astra Giurgiu, ora 14.30: Academica Clinceni – Universitatea Craiova, ora 19.45: Hermannstadt – FCSB.
Luni, 15 februarie – ora 17.30: FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș, ora 20.30: CFR Cluj – FC Voluntari.
Citeşte şi: Cupa României / Programul meciurilor din faza optimilor de finală