-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLPF a prezentat cadrul de reguli privind întoarcerea spectatorilor pe stadioane

LPF a prezentat cadrul de reguli privind întoarcerea spectatorilor pe stadioane

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, astăzi, pe site-ul oficial, un set de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane la meciurile de Liga I. Printre acestea se află şi tipărirea de bilete personalizate, astfel încât suporterii să poată fi identificaţi.

Documentul a fost elaborat în urma poziţiei publice exprimate luni de către MTS cu privire la „necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive“, notează Agerpres.

Iată comunicatul:

„Liga Profesionistă de Fotbal a elaborat prezentul document în conformitate cu recomandările UEFA şi stabileşte o serie de cerinţe minime pe care cluburile membre LPF, participante în competiţia Campionatul Naţional CASA Liga I, urmează să le asigure la momentul la care autorităţile vor permite întoarcerea spectatorilor în tribune, în condiţiile prezentate pe scurt în adresa nr. 52 din data de 03.02.2021 transmisă Ministerului Tineretului şi Sportului. Măsurile sanitare şi de igienă sunt elaborate pentru a fi folosite în completarea Protocolului de desfăşurare competiţii emis de Federaţia Română de Fotbal şi cu respectarea limitei de spectatori stabilită de autorităţile competente.

În situaţia în care decizia autorităţilor competente este aceea de a da aviz favorabil solicitării Ligii Profesioniste de Fotbal de a permite accesul spectatorilor pe stadion, în limita a 30% din capacitatea acestuia, măsurile urmează să fie îndeplinite de către organizator. Obiectivul acestor măsuri este acela ca, la orice meci care implică participarea spectatorilor în tribune, organizatorul meciului să poată adopta cele mai bune decizii, bazate pe recomandările autorităţilor medicale, cu scopul de a reduce la 0 (zero) riscul de infectare“, se arată în documentul LPF.

Suporterii cu Covid nu trebuie să vină la stadion!

Conform condiţiilor prezentate de LPF, spectatorii care prezintă simptome nu trebuie să se prezinte la stadion. În plus, sunt obligaţi să anunţe autorităţile locale competente. De asemenea, suporterii nu trebuie să vină la stadion dacă în ultimele 14 zile au fost testaţi pozitiv sau au intrat în contact cu persoane testate pozitiv pentru COVID-19.

Liga Profesionistă de Fotbal precizează că programul şi organizarea meciurilor nu vor fi periclitate de decizia privind accesul spectatorilor pe stadioane.

Citeşte şi: Cupa României / Marinos Ouzounidis mizează pe victoria Ştiinţei la Botoşani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS