0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCovid-19 a făcut o nouă „victimă“! CE U19 din România, anulat de UEFA

Covid-19 a făcut o nouă „victimă“! CE U19 din România, anulat de UEFA

Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, motiv fiind pandemia de Covid-19.

UEFA, care a anulat şi Europeanul U19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă.

„Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale”, se mai arată în hotărârea UEFA.

UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, în România.

Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.

Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

Citește și: Chelsea a trecut la limită de Atletico Madrid și are prima șansă la calificare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS