-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalChelsea Londra îşi vede de drum în Liga Campionilor

Chelsea Londra îşi vede de drum în Liga Campionilor

Chelsea Londra s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor în detrimentul formaţiei Atletico Madrid. Britanicii s-au impus cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor de finală. În meciul tur, londonezii câştigaseră cu 1-0 pe Arena Naţională din Bucureşti.

Golurile de pe „Stamford Bridge” au fost marcate de marocanul Hakim Ziyech (’34) şi de internaţionalul italian de origine braziliană Emerson Palmieri (’90+4). Acesta din urmă intrase pe teren la doar un minut.

Atletico a rămas în inferioritate numerică în minutul 82, când Savic a fost eliminat pentru lovirea lui Ruediger.

Omul meciului a fost declarat N’Golo Kante

Chelsea: Edouard Mendy – Azpilicueta, Zouma, Ruediger – Reece James, Kante, Kovacic, Marcos Alonso (’90+4, Chilwell) – Ziyech (’77, Pulisic), Havertz (’90+3, Emerson) – Werner (’83, Hudson-Odoi). Antrenor: Thomas Tuchel.

Atletico: Oblak – Trippier (’69, Lemar), Savic, Gimenez, Lodi (’46, Hermoso) – Koke, Marcos Llorente, Saul, Ferreira-Carrasco (’54, Moussa Dembele) – Joao Felix, Luis Suarez (’59, Angel Correa). Antrenor: Diego Simeone.

Chelsea este neînvinsă în acest sezon de Liga Campionilor! Are şase victorii şi două egaluri, s-a calificat în sferturile competiţiei pentru prima oară din 2014.

Statistica mai spune că „albaştrii” au pierdut doar unul din ultimele sale 20 de partide jucate acasă, în 12 obţinând victorii.

Tuchel – în extaz, Simeone a fost fair-play

Antrenorul formaţiei Chelsea Londra, Thomas Tuchel, a fost foarte bucuros pentru accederea în sferturi şi a recunoscut că performanţa aceasta a consumat multe resurse.
„Am realizat o mare performanţă, după un efort incredibil. A fost un consum mare inclusiv din partea celor care au stat pe bancă. Am suferit o bună parte din meci, dar am făcut tot ce a fost necesar pentru victorie”, a declarat Thomas Tuchel.

De partea cealaltă, tehnicianul lui Atletico Madrid, Diego Simeone, a recunoscut că adversarii au fost mai buni în această dublă manşă.
„Am încercat să jucăm cât mai sus în prima repriză şi să-i surprindem, dar circulaţia balonului nu a fost cea pe care am plănuit-o. Au fost mai buni decât noi, pot spune asta cu tărie”, a comentat Diego Simeone.

Citeşte şi: Finala Cupei Spaniei, din sezonul 2019-2020, se va disputa cu spectatori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS