Fundaşul formaţiei Universitatea Craiova, Ştefan Vlădoiu, a acordat un interviu pentru site-ul oficial al Ştiinţei în care a vorbit despre convocarea la naţionala de tineret a României, care va susţine în intervalul 24-30 martie meciurile din faza grupelor a Campionatului European Under 21, găzduit de Ungaria şi Slovenia.
„M-am bucurat foarte mult pentru această convocare, pentru că mi-am dorit mult să merg acolo şi sper să nu-l dezamăgesc pe Adrian Mutu. Merg cu încredere şi o să fac tot ce ţine de mine. Avem adversari dificili, dar, dacă ţinem minte, şi precedenta ediţie a fost la fel, cu Anglia, cu Franţa, şi am făcut o figură foarte frumoasă. Cu gândul acesta mergem acolo. Colegii de atunci ne-au povestit ce momente unice au trăit acolo. Pentru mine este un vis devenit realitate”, a comentat Ştefan Vlădoiu.
VEZI VIDEO INTEGRAL!
Reamintim că selecționata condusă Adrian Mutu face parte din grupa A, alături de Ungaria, Germania și Țările de Jos. Tricolorii vor disputa toate cele trei partide la Budapesta, pe Stadionul „Új Bozsik”.
Iată programul: 24 martie, ora 22.00: România – Țările de Jos; 27 martie, ora 19.00: Ungaria – România; 30 martie, ora 19.00: Germania – România. Partidele vor fi în direct la TVR 1 și Radio România Actualități.
Reunirea tricolorilor a avut loc miercuri, 17 martie, şi deplasarea în Budapesta se va face pe 21 martie.
Lotul României U21 pentru acţiunea din Ungaria:
–portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia), Mihai Eșanu (Dinamo);
–fundași: Ștefan Vlădoiu („U” Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
–mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu („U” Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
–atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
Lista adițională: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Adrian Șut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).
Grupele EURO 2021:
Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Țările de Jos.
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia.
Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca.
Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția.
Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021. Fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai și 6 iunie 2021.
Citeşte şi: Răzvan Burleanu: „Primul meci cu VAR în România va avea loc în 2022, nu anul acesta“