4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / CSO Filiași a făcut-o KO pe Flacăra Moreni în prima repriză. Mai greu în a doua

Liga 3 / CSO Filiași a făcut-o KO pe Flacăra Moreni în prima repriză. Mai greu în a doua

-

CSO Filiași a revenit pe prima poziție din clasamentul seriei a 6-a din Liga 3 la doar câteva ore după ce a fost detronată de Vedița Colonești. Echipa doljeană s-a impus sâmbătă, cu 2-1, în fața formației Flacăra Moreni, într-o partidă susținută pe teren propriu, din cadrul etapei a 12-a.

A fost un joc cu două reprize distincte. Prima a fost controlată în totalitate de CSO Filiași, care a și marcat cele două goluri.

Trupa lui Mario Găman a deschis scorul prin Alexandru Marius Duriță, cu un șut puternic de la distanță, după o minge „așezată“ de Alex Fotescu (’9, 1-0).

A doua reușită a fost semnată de Andi Manolache, după o combinație frumoasă cu Fotescu și un șut imparabil de la 16 metri, mingea ducându-se sub transversală (’13, 2-0).

Până la pauză filieșenii își puteau majora avantajul, dar s-au precipitat în fața porții.

Filieșenii, nervoși la reluare, au intrat în jocul oaspeților

În partea a doua, în primele 25 de minute doljenii au fost de nerecunoscut. Au devenit nervoși la scurt timp de la reluare, au intrat în jocul de luptă al oaspeților și au primit gol în minutul 64. A fost un corner executat de pe partea dreaptă undeva la 8 metri, iar de acolo Andrei Iliescu, nemarcat, a reluat în plasă (’64, 2-1).

Dâmbovițenii au continuat să atace și să forțeze egalarea, dar portarul Florin Bănuță și defensiva sa și-au făcut bine treaba, astfel că toate punctele au intrat în contul formației CSO Filiași.

VEZI REZUMATUL ȘI DECLARAȚIILE DE DUPĂ MECI!

CSO Filiași: Florin Bănuță – Robert Dănescu (’72, Marius Albăstroiu), Ionuț Tătaru, Eduard Dina, Cosmin Calu – Alex Duriță, Andrei Vaștag – Dragoș Săulescu (’65, Alex Armășelu), Cristian Poiană (’82, Daniel Mărgărit), Andi Manolache (’65, Răzvan Vespe) – Alex Fotescu (’82, Andrei Șendroiu).
Antrenor: Mario Găman.

Flacăra Moreni: Denis Duță – Gabriel Ilie, Andrei Ionescu (’46, Alex Oaie), Dragoș Cernea, Viorel Vîrtej, Robert Matei (’46, Claudiu Niculăescu), Gabriel Negrea, Andrei Suciu (’62, Flavius Nicolae), Constantin Niță, Iulian Drăgan, Andrei Iliescu.
Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Cartonașe galbene: Săulescu ’63, Armășelu ’86, Bănuță ’90+3 / Ionescu ’34, Drăgan ’58, Iliescu ’60, Ilie ’72.

Au arbitrat: Mădălin Marinescu – Nicolas Spînu, Louis George Oprescu.

Liga 3 – seria 6, etapa 12

Vineri, 19 martie: Unirea Bascov – Academica II Clinceni 2-0, Vediţa Coloneşti – FC Pucioasa 1-0.
Sâmbătă, 20 martie: Sporting Roşiori – Petrolul Potcoava, Universitatea II Craiova – CSM Alexandria 2-3, CSO Filiaşi – Flacăra Moreni 2-1.

Clasament: 1. CSO Filiaşi 25 puncte (golaveraj 22-11), 2. Vediţa Coloneşti 23 (24-10), 3. CSM Alexandria 21 (20-14), 4. Unirea Bascov 19 (21-15), 5. Sporting Roşiori 18 (18-10), 6. Flacăra Moreni 17 (19-17), 7. FC Pucioasa 15 (16-15), 8. Universitatea II Craiova 9 (22-27), 9. Petrolul Potcoava 9 (11-26), 10. Academica II Clinceni 4 (8-35).

Etapa viitoare:

Vineri, 26 martie – ora 15.00: Flacăra Moreni – Vedița Colonești, CSM Alexandria – Sporting Roșiori.
Sâmbătă, 27 martie – ora 15.00: CSO Filiași – Unirea Bascov, FC Pucioasa – Universitatea II Craiova, Petrolul Potcoava – Academica II Clinceni.

Citește și: Universitatea II Craiova a pierdut dramatic meciul cu Alexandria, de pe „Extensiv“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS