-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal7 ani de când Corneliu Andrei Stroe a devenit o amintire

7 ani de când Corneliu Andrei Stroe a devenit o amintire

Mâine se împlinesc 7 ani de când ne-a părăsit Corneliu Andrei Stroe, omul de care se leagă marile performanţe fotbalistice ale Universităţii Craiova, dar şi apariţia Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bănie. Pentru cei care l-au cunoscut foarte bine pe cel supranumit „Părintele Craiovei Maxima”, amintirea este încă vie, iar durerea dispariţiei lui este la fel de mare.

Marian Dragomir: „Toată lumea avea ceva de învăţat de la dânsul”

Unul dintre colegii şi prietenii marelui conducător al Ştiinţei a fost Marian Dragomir (foto medalion sus), decanul FEFS Craiova.

„Au trecut deja 7 ani de la despărţirea de marele profesor Corneliu Andrei Stroe. Durerea este la fel de mare pentru mine şi cred că nu sunt singurul care spune asta. Noi ne-am întâlnit şi cu o zi înainte. A murit într-o zi de marţi seară, iar luni am băut cafeaua împreună, aici, la facultate. A murit de 1 aprilie. Când m-a sunat seara Codruţ (şoferul său – n.r.), pe la ora 22.00, nu mi-a venit să cred. Domnul Stroe chiar avea o vorbă: ‘Asta nici de glumă nu e bună’. Atunci am rostit şi eu fraza asta. Dar aşa se întâmplase…

Dacă e ceva care să-mi provoace frisoane, sunt aceste momente când vorbesc despre domnia sa. Parcă îl văd şi acum în faţă. Noi ne întâlneam în fiecare dimineaţă aici, la FEFS, la 8.40. Şi după şapte ani parcă aştept să deschidă uşa… Era un spirit mereu tânăr”, a declarat Marian Dragomir, pentru GdS.

„Ne lipseşte enorm”

Marian Dragomir regretă că din cauza pandemiei nu poate fi organizat nici în acest an turneul de fotbal dedicat marelui Corneliu Andrei Stroe, aşa cum FEFS Craiova şi-a cinstit în primii ani „creatorul”.

„Ne lipseşte enorm. Pentru că şi după ce a ieşit la pensie era alături de noi. Toată lumea avea ceva de învăţat de la dânsul. Era un prieten pentru toată lumea. Avea felul de a ajuta pe oricine absolut dezinteresat. A fost un mare manager! Legat de numele dânsului nu se leagă doar Craiova Maxima, ci şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Este omul care s-a implicat în crearea acesteia, alături de Ion Rinderiu. Ei au pus piatra de temelie! De fiecare dată îi cinsteam memoria cu câte o competiţie. Era una de cros şi una de fotbal.

De fapt, în această perioadă aveam două competiţii în desfăşurare, una în memoria lui George Călinescu şi una în memoria domnului Stroe. O dată participau echipele din Universitate, de la toate facultăţile. Apoi venea cea care dădea farmec şi în care jucau cadrele didactice, cu studenţii şi cu o echipă din cei de la Craiova Maxima. Acum nu putem decât să mergem la mormânt cu flori şi să aprindem o lumânare, dar o vom face cu toată dragostea şi cu toată recunoştinţa”, a punctat Marian Dragomir.

Foto: Alex Vîrtosu

Pavel Badea: „A fost un om cu adevărat reprezentativ pentru această regiune”

Un alt admirator şi prieten al lui Corneliu Andrei Stroe a fost Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Fostul mare fotbalist al Băniei a vorbit, ca de fiecare dată, cu multă admiraţie la adresa fostului mare conducător al Ştiinţiei. Badea îi atribuie un mare merit lui Corneliu Andrei Stroe în ceea ce reprezintă în momentul de faţă vicecampioana României, Universitatea Craiova.

„Este clar că pentru proiectul început în 2013 este o mare pierdere. El a fost unul dintre promotorii şi susţinătorii acestui proiect în derulare. El a fost până la urmă cel care a decis să facem o nouă echipă care să poarte numele Universitatea Craiova, pentru a reda craiovenilor satisfacţia că avem fotbal la nivel de comunitate.

Între 2011 şi 2013 oraşul nu a avut echipă şi dânsul a fost unul dintre cei care au suferit enorm. Vorbim de Corneliu Andrei Stroe ca un mare om de sport, cu o viziune extrem de extinsă a tot ceea ce înseamnă management sportiv şi nu numai. A fost un om cu o vastă experienţă, care a lăsat un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut. Eu am fost foarte apropiat de dânsul, iar dânsul, prin deciziile şi sfaturile date, şi-a pus amprenta asupra carierei şi familiei mele. A fost un om cu adevărat reprezentativ pentru această regiune la nivel de sport”, a comentat Pavel Badea, pentru GdS.

„Cred că ar fi mândru de ceea ce reprezintă Universitatea Craiova acum. Spun asta pentru că este un proiect curat, construit pe o bază solidă. Este corect şi ocolit de certurile veşnice şi ştirile negative din jurul echipei. Repet: în momentul actual, proiectul pe care noi l-am început în 2013 şi care poartă numele de Universitatea Craiova este curat, corect, bine pus la punct şi aduce un plus valoare regiunii noastre”, a completat Pavel Badea.

Citeşte şi: Liga 3 / Andrei Vaştag: „Avem încredere în jocul nostru. Trebuie să ne îndeplinim obiectivul!”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS