0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMarinos Ouzounidis, după 0-0 cu FCSB: „Nu este corect rezultatul“

Marinos Ouzounidis, după 0-0 cu FCSB: „Nu este corect rezultatul“

Antrenorul Universității Craiova, Marinos Ouzounidis, a fost mulțumit de prestația alb-albaștrilor de la Giurgiu, cu FCSB, dar nu s-a împăcat cu rezultatul final.

„Cred că am fi meritat să câștigăm. Câteodată îți creezi foarte multe ocazii și nu reușești să câștigi, cum a fost astăzi. Au făcut un meci foarte bun jucătorii mei. Când am stat compacți în teren am controlat meciul și am avut ocazii de a înscrie. Acesta a fost scopul, așa am gândit meciul. Am găsit calea de a sparge pressing-ul lor, de a ne apropia de poartă. Una peste alta, sunt mulțumit de cum am jucat și îmi felicit jucătorii“, a declarat tehnicianul elen, la Digi.

„Nu este corect rezultatul. Am avut mai multe ocazii, au avut și ei o oportunitate sau două. Avem jucători foarte buni, și dacă am înțeles eu bine, data viitoare când vom avea penalti tot Cicâldău va executa“, a completat Ouzounidis.

Marinos Ouzounidis: „Elvir Koljic nu este încă pregătit“

Grecul a vorbit și despre revenirea lui Elvir Koljic, care a bifat finalul jocului cu FCSB.

„Elvir Koljic nu este încă pregătit. Îl băgăm treptat, câteva minute acum, mai multe minute în meciul următor. Avem meciuri dificile într-o perioadă scurtă de timp, ceea ce înseamnă că avem nevoie de jucători. Poate avem accidentări, poate avem suspendări. Avem nevoie de absolut toți jucătorii“, a mai spus antrenorul Craiovei, Marinos Ouzounidis.

Citește și: Liga 1 / Alb-albaştrii meritau victoria la Giurgiu, cu FCSB

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS