-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBayern Munchen, out din Ligă şi după victoria de la Paris. Chelsea a trăit cu emoţii

Bayern Munchen, out din Ligă şi după victoria de la Paris. Chelsea a trăit cu emoţii

Bayern Munchen, deţinătoarea trofeului, a ratat calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, deşi a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seară, în deplasare, în manşa secundă a sferturilor de finală. Bavarezii au părăsit competiţia pentru că au pierdut în tur cu 2-3, la Munchen.

PSG şi-a luat, astfel, revanşa după ce a fost învinsă în finala ediţiei trecute a Ligii Campionilor cu 1-0 de Bayern.

Bayern a dominat şi partida de pe Parc des Princes, cum a făcut şi în tur şi a câştigat prin golul lui Eric Maxim Choupo-Moting (40). PSG a ratat multe ocazii uriaşe de gol şi a avut şi două bare.

Primele şanse ale echipei pregătite de Hansi Flick au venit la jumătatea primei reprize, dar Sane (26) şi Kimmich (27) au fost imprecişi cu şuturi de la distanţă. Neymar a fost blocat de Neuer (28), care s-a remarcat şi câteva minute mai târziu în faţa brazilianului (34). Ghinionul lui Neymar a continuat, vedeta sud-americană nimerind de două ori bara în decurs de câteva minute (37, 39). Bayern a reuşit să deschidă scorul în min. 40, când Choupo-Moting a trimis mingea în plasă din centrarea lui Alaba. Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ocazie irosită de Sane (45+2).

Greu fără Lewandowski

Neymar şi-a mai trecut în cont o ratare (49), iar cinci minute mai târziu (54) nu a reuşit să trimită în plasă mingea centrată de argentinianul Di Maria în faţa porţii. Bayern nu a mai avut claritate în joc în ultima parte a jocului, acuzând şi lipsa golgheterului Lewandowski. Până la final a mai avut doar două oportunităţi, prin Muller (62), dar Navas a fost la post, şi prin Sane (83), care a trimis pe lângă poartă.

PSG: Navas – Dagba, Danilo Pereira, Kimpembe (căpitan), Abdou Diallo (Bakker, 59) – Idrissa Gueye, Paredes – Di Maria (Ander Herrera, 88), Neymar, Draxler (Kean, 73) – Mbappé. Antrenor: Mauricio Pochettino.

Bayern: Neuer – Pavard, J. Boateng, Lucas Hernandez, A. Davies (Musiala, 71) – Kimmich, Alaba – L. Sané, Th. Muller, K. Coman – Choupo Moting (Javi Martinez, 85). Antrenor: Hans-Dieter Flick.

În semifinale, Paris Saint-Germain o va înfrunta pe învingătoarea dintre Manchester City şi Borussia Dortmund (2-1 în tur).

Chelsea a pierdut, dar tot s-a calificat

Chelsea s-a calificat în semifinalele Ligii, deşi a fost învinsă de FC Porto cu scorul de 1-0 (0-0), tot marţi seară, pe Estadio „Ramon Sanchez-Pizjuan“ din Sevilla, în manşa retur. Londonezii s-au calificat în penultimul act graţie victoriei cu 2-0 din tur.

În partida de marţi, „dragonii“ au obţinut o victorie de palmares, în urma unui gol de excepţie reuşit de iranianul Mehdi Taremi, din foarfecă (90+4).

Meciul a fost unul de luptă, în care londonezii au încercat să îşi conserve avantajul din tur, iar Porto a căutat breşe în apărarea englezilor.

Chelsea: E. Mendy – Azpilicueta (căpitan), Thiago Silva, Rudiger – Reece James, Jorginho, Kante, Chilwell – Mount (Ziyech, 86), Havertz (Giroud, 90+1), Pulisic. Antrenor: Thomas Tuchel.

Porto: Marchesin – Manafa (Nanu, 75), Mbemba, Pepe (căpitan), Sanusi Zaidu – Sergio Oliveira (Fabio Vieira, 84), Uribe, Grujic (Taremi, 63) – Jesus Corona (Luis Diaz, 75), Marega (Evanilson 75), Otavio. Antrenor: Sergio Conceicao.

În semifinale, Chelsea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Real Madrid şi Liverpool (3-1 în tur). Pentru ”Blues” va fi prima semifinală de Champions League după 2014.

Citeşte şi: Liga Elitelor / „U“ Craiova şi-a făcut plinul în Banat şi acum o aşteaptă CFR Cluj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS