0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalClaudiu Bălan: „Îmi priesc meciurile cu Rapid“. Trică rămâne şi în Liga 1!

Claudiu Bălan: „Îmi priesc meciurile cu Rapid“. Trică rămâne şi în Liga 1!

Atacantul formaţiei FCU Craiova, Claudiu Bălan, a afirmat că este foarte bucuros pentru golurile reuşite contra Rapidului, de luni seară, de la Buftea, din etapa 9 a play-off-ului Ligii 2. Acesta a perforat poarta giuleştenilor de trei ori, în minutele 20, 45 și 68 şi nu consideră că le-a stricat petrecerea.

„Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să câştigăm. Indiferent de rezultatul dintre Mioveni şi Timişoara, noi veniserăm aici să câştigăm. Nu a contat faptul că şi Rapidul promovase înainte de acest meci cu noi. Am venit să câştigăm şi ne-am îndeplinit obiectivul, iar acum suntem câştigătoarea ligii secunde, ca să zic aşa. Mă bucur foarte mult că am marcat. Încerc să marchez şi cu Dunărea Călăraşi. Am marcat aproape de fiecare dată cu Rapid, îmi priesc meciurile cu ei“, a declarat Claudiu Bălan, pentru pagina de facebook a clubului.

Cu Trică și după promovare!

Promovată în Liga 1, FCU Craiova a început deja să-şi facă planuri pentru viitorul sezon. Oficialii grupării doljene au emis în primul rând un comunicat în care au punctat că antrenorul Eugen Trică rămâne la cârma echipei.

„În urma zvonurilor legate de o posibilă despărțire de antrenorul Eugen Trică, apărute în presă, facem precizarea că acest lucru nu este adevărat, iar orice discuție în jurul acestui subiect este anodin”, se arată în comunicatul clubului.

Apoi, la finalul partidei cu Rapid, câştigate cu 3-1 la Buftea, în privinţa lotului, finanţatorul Adrian Mititelu jr. a anunţat că intenţionează să creeze o echipă puternică: „Sunt pretenții mari, nu vom face doar figurație. Vom căuta să ne întărim. De mâine, trecem la treabă! Ne așteaptă un calvar. La început de iunie intrăm în cantonament și în mai puțin de două luni trebuie să ne organizăm cu transferuri, cu tot. Acum ne bucurăm, dar ne așteaptă greul, vine Liga 1“.

Liga 2, play-off

Etapa 9, luni, 17 mai: Dunărea Călăraşi – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-2, ASU Poli Timișoara – CS Mioveni 2-2, FC Rapid – FCU Craiova 1-3.

Clasament: 1. FCU Craiova 53 puncte (golaveraj 13-7), 2. Rapid 49 (14-10), 3. Mioveni 45 (17-11), 4. Călăraşi 43 (10-18), 5. Csikszereda 41 (7-9), 6. ASU Poli 40 (7-13).

Etapa viitoare (ultima):
Duminică, 23 mai – ora 13.30: CS Mioveni – Rapid; ora 18.30: FCU Craiova – Dunărea Călăraşi, Csikszereda Miercurea Ciuc – ASU Poli Timișoara.

Citeşte şi: Rapid – FCU 1-3 / Craiovenii le-au stricat sărbătoarea giuleștenilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS