Fundaşul formaţiei Universitatea Craiova, Mihai Bălaşa, a vorbit despre perioada dificilă din cadrul stagiului de pregătire din Austria. El crede că alb-albaştrii s-au antrenat bine până acum din punct de vedere fizic şi că urmează să se pună la punct şi tehnico-tactic.
„Partea grea a trecut, am avut şi primul meci amical… Au fost antrenamente destul de grele, intense, chiar dacă am folosit mai mult mingea. În majoritatea cantonamentelor se fac cam două antrenamente pe zi, deci nu este nimic nou, ne aşteptam la acest program. Eu cred că ne-am pregătit foarte bine până acum. Ce era de pus la punct, partea cu pregătirea fizică am făcut-o destul de bine, iar de acum înainte o să începem să lucrăm mai mult tactic.
Este foarte urât, în general, în cantonament, pentru că stai departe de familie, nu eşti acasă. Se adună şi oboseala, nu-ţi vezi familia şi este foarte stresant, dar asta ne este meseria şi trebuie să trecem cu bine peste. Când ai puţin timp liber încerci să te odihneşti, pentru că a doua zi o iei din nou de la capăt cu antrenamentele“, a declarat fotbalistul de 26 de ani şi 1,86 metri, originar din Târgovişte.
„Este o concurenţă bună“
Întrebat despre concurenţa puternică din acest an, Mihai Bălaşa a spus:
„Suntem patru fundaşi centrali şi ne bucură foarte mult acest lucru. Este o concurenţă bună şi cine se antrenează mai bine şi este mai în formă o să joace. Ca şi anul trecut, când am arătat că suntem o defensivă de fier, cu siguranţă şi anul acesta va fi la fel de bine. Omogenitatea va conta mult! De vreo doi ani avem cam acelaşi nucleu de jucători şi cred că s-au sudat destul de bine relaţiile de joc“.
„Trebuie să lăsăm trecutul de o parte“
Mihai Bălaşa a vorbit şi despre noul sezon competiţional şi în special despre Supercupa României. Meciul cu CFR Cluj este programat pe 10 iulie, de la ora 20.00, pe „Arena Naţională“.
„Mai este puţin până la primul meci oficial. Important este să terminăm cantonamentul cu bine toţi jucătorii, să nu avem accidentaţi. Şi să fim în cea mai bună formă la ora meciului. Faptul că se joacă pe ‘Arena Naţională’ ne bucură foarte mult. Suntem siguri că o să vină mulţi suporteri de-ai noştri la meci. Într-adevăr CFR a câştigat câteva trofee în faţa noastră, dar partida aceasta nu trebuie să o privim ca pe o revanşă, ci ca pe un meci în care trebuie să demonstrăm că de acum înainte noi suntem cei mai buni.
Trecutul trebuie să-l lăsăm de o parte şi să ne gândim la ceea ce o să urmeze. Mă aştept să fie un sezon foarte încărcat, pentru că începem pe trei fronturi: campionat, Cupă şi Conference League. Sper să ajungem în grupe în Conference League şi după să vedem unde putem ajunge. Nu am nicio preferată între Laci şi Podgorica. Indiferent cine va fi adversara noastră trebuie să trecem mai departe. Pe plan intern se ştie că luptăm pentru campionat şi pentru Cupă“, a punctat Mihai Bălaşa, fotbalist evaluat de Transfermarkt la 1.300.000 de euro.
Citeşte şi: Copa America / Argentina a făcut spectacol cu Bolivia. Şi Uruguayul a învins