Argentina nu şi-a dezamăgit susţinătorii şi va juca finala Copei America! „Pumele“ au câştigat semifinala disputată miercuri dimineaţă, pe „Estádio Nacional de Brasilia“, în dauna Columbiei. A fost 4-3 final, după 1-1 în timpul regulamentar şi 3-2 la penaltiuri.
În primele 90 de minute au marcat Lautaro Martinez (‘7), pentru Argentina, şi Luis Diaz (’61).
De menţionat faptul că în Copa America nu se apelează la reprizele suplimentare!
La loviturile de departajare, Argentina a punctat prin Messi, Paredes şi Lautaro Martinez, în timp ce De Paul a ratat. De partea cealaltă, Columbia a avut succes de la 11 metri cu Cuadrado şi Borja, pe lista nereuşitelor fiind trecute numele lui Sanchez, Mina şi Cardona.
Argentina: Emiliano Martinez – Nahuel Molina (’46, Gonzalo Montiel), German Pezzella, Nicolas Otamendi, Nicolas Tagliafico – Rodrigo de Paul, Guido Rodríguez, Giovani Lo Celso (’56, Leandro Paredes) – Lionel Messi, Lautaro Martinez, Nicolas Gonzalez (’67, Angel Di Maria). Selecţioner: Lionel Scaloni.
Columbia: David Ospina – Daniel Munoz, Yerry Mina, Davinson Sanchez, William Tesillo (’46, Frank Fabra) – Wilmar Barrios, Gustavo Cuellar (’46, Edwin Cardona), Juan Cuadrado, Luis Diaz – Rafael Santos Borre (’46, Yimmi Chara), Duvan Zapata (’60, Miguel Borja). Selecţioner: Reinaldo Rueda.
Finală de vis!
Argentina o va întâlni în finala Copei America pe Brazilia, care s-a impus în prima semifinală, susţinută marţi, cu 1-0 în faţa reprezentativei statului Peru. Ultimul act al turneului final va avea loc sâmbătă, de la ora 3.00, pe stadionul „Maracana“ din Rio de Janeiro.
La Copa America se va juca şi finala mică. Astfel, pentru locul 3 vor lupta Columbia şi Peru, meciul fiind programat vineri, de la ora 3.00, pe „Estadio Nacional de Brasilia“ din Brasilia.
Citeşte şi: Euro 2020 / Anglia – Danemarca, o semifinală fără menajamente