3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCSB – „U” Craiova 4-1 / Umilitor! Alb-albaştrii, jaloane pe Arena Naţională!

FCSB – „U” Craiova 4-1 / Umilitor! Alb-albaştrii, jaloane pe Arena Naţională!

Universitatea Craiova s-a făcut de râs în Capitală, în primul derbi al noului sezon. Alb-albaştrii au avut parte de o săptămână zbuciumată, soldată cu demiterea lui Marinos Ouzounidis şi vânzarea lui Alex Cicâldău la Galatasaray. Se pare că au fost marcaţi de toate acestea. Astfel, craiovenii au fost praf şi pulbere în faţa FCSB-ului, care s-a impus cu 4-1!

Repriză de coşmar pentru Bancu şi ai lui!

Gazdele au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, care l-a văzut uşor ieşit din poartă pe Mirko Pigliacelli şi a şutat puternic, de la aproximativ 25 de metri, cu boltă, la colţul din stânga al porţii (’7, 0-1).

Bucureştenii şi-au majorat avantajul prin Octavian Popescu (’16, 2-0). Acesta a reluat cu latul, din mijlocul careului mare, o pasă excelentă venită din dreapta, de la Cordea, lângă bara din stânga.

FCSB a încheiat prima repriză la o distanţă de trei goluri. Căpitanul Bancu a comis o greşeală impardonabilă, i-a făcut cadou lui Cordea o minge, acesta a pătruns în careu şi l-a executat pe Pigliacelli cu un şut de la 15 metri (’43, 3-0).

Markovic, singurul pericol pentru FCSB!

La reluare, alb-albaştrii au marcat şi ei în propria poartă! A făcut-o Alex Mateiu, care i-a „suflat” mingea lui Tănase şi l-a lăsat mască pe Pigliacelli (’60, 4-0).

Ştiinţa a reuşit să-şi facă simţită prezenţa abia în minutul 63, când Jovan Markovic a reuşit un super gol. A reuşit trei driblinguri consecutive în lateral dreapta şi a şututat dintr-un unghi dificil, sub bară (’64, 4-1).

Universitatea Craiova ar fi meritat şi o lovitură de la 11 metri, după o intrare imprudentă a lui Creţu asupra lui Gustavo, dar Kovacs a închis ochii (’83).

FCSB: Andrei Vlad – Denis Haruţ, Alexandru Creţu, Stipe Vucur, Sorin Şerban (’81, Ovidiu Perianu) – Olimpiu Moruţan, Ovidiu Popescu (’62, Florinel Coman), Florin Tănase (’68, Zdenek Ondrasek) – Andrei Cordea (’69, Cristian Dumitru), Ioan Dumiter (’46, Răzvan Oaidă), Octavian Popescu.
Antrenor: Dinu Todoran.

„U” Craiova: Mirko Pigliacelli – Antoine Conte (’56, Ştefan Vlădoiu), Valerică Găman, Mihai Bălaşa, Nicuşor Bancu – Alex Mateiu, Ovidiu Bic (’56, Jovan Markovic) – George Câmpanu (’27, Baiaram), Dan Nistor, Andrei Ivan (’17, Gustavo Vagenin) – Elvir Koljic.
Antrenor: Dragoş Bon.

Cartonaşe galbene: Moruţan ’58 / Markovic ’69, Vlădoiu ’90+3.

Au arbitrat: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Marius Artene; Marcel Bîrsan.

Observatori: Eduard Alexandru (LPF), Eduard Dumitrescu (CCA).

În runda viitoare, Universitatea Craiova va evolua împotriva formaţiei FC Botoşani. Meciul este programat duminică, 1 august, de la ora 18.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

La rândul său, FCSB se va deplasa la Arad. Jocul cu UTA va avea loc tot duminică, 1 august, de la ora 21.30.

Liga 1, etapa 2

Vineri, 23 iulie: FC Argeş – UTA Arad 0-1, CS Mioveni – Rapid 0-2.
Sâmbătă, 24 iulie: FC Voluntari – FC Botoşani 0-1, Academica Clinceni – CFR Cluj 1-2.
Duminică, 25 iulie: Farul Constanţa – Gaz Metan Mediaş 2-0, FCSB – Universitatea Craiova 4-1.
Luni, 26 iulie – ora 18.30: Chindia Târgovişte – Sepsi, ora 21.30: FCU Craiova – Dinamo.

Clasament: 1. Rapid 6 puncte (golaveraj 3-0), 2. CFR Cluj 6 (5-3), 3. FCSB 4 (4-1), 4. Farul 4 (2-0), 5. Botoşani 4 (1-0), 6. UTA 4 (1-0), 7. Sepsi 3 (2-0), 8. Dinamo 3 (3-2), 9. Mediaş 3 (1-2), 10. „U” Craiova 3 (2-4), 11. FCU 0 (2-3), 12. Chindia 0 (0-1), 13. Voluntari 0 (2-4), 14. Argeş 0 (0-2), 15. Clinceni 0 (1-4), 16. Mioveni 0 (0-3).

Citeşte şi: România, umilită de Coreea de Sud, îşi complică situaţia în grupă la JO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS