-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Campionilor / CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar

Liga Campionilor / CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar

CFR Cluj s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor! Gruparea din Gruia a învins formaţia Lincoln Red Imps FC cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ din Cluj-Napoca, în manşa secundă din turul al doilea preliminar. Scorul „general“ a fost 4-1 pentru ardeleni, după ce aceştia se impuseseră şi în Gibraltar, cu 2-1.

Golurile au fost reuşite de Mike Cestor (’18) şi Runar Mar Sigurjonsson (’58)

CFR Cluj şi-a asigurat astfel accederea în grupele Europa Conference League.

CFR va juca în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor cu Young Boys Berna, care a trecut de Slovan Bratislava cu scorul general de 3-2. Primul meci va avea loc în Gruia, pe 3 august, de la ora 19.00, iar returul în Elveţia, pe 10 august, tot de la ora 19.00.

CFR Cluj: Giedrius Arlauskis – Mateo Susic, Danijel Graovac, Mike Cestor, Mario Camora – Ovidiu Hoban (’46, Jonathan Rodriguez), Runar Mar Sigurjonsson (’74, Guessouma Fofana) – Alexandru Chipciu (’62, Valentin Costache), Ciprian Deac (+46, Anas Tahiri), Adrian Păun – Gabriel Debeljuh (’62, Billel Omrani).
Antrenor: Marius Şumudică.

Lincoln Red Imps: Manuel Soler – Scott Wiseman, Roy Chipolina (’90+3, John Sergeant), Bernardo Lopes, Jesus Toscano – Mustapha Yahaya, Marcos Rosa (’68, Brian Gomez), Fernando Carralero (’68, Emmanuel Ocran) – Liam Walker, Kike Gomez (’79, Lee Casciaro), Ethan Britto (’46, Graeme Torrilla).
Antrenor: Raul Castillo.

Şumudică: „Sunt fericit că am îndeplinit primul obiectiv“

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat că nu se poate bate cu pumnul în piept că formaţia sa trebuia să înscrie 5-6-7 goluri deoarece importantă este calificarea.

„Sunt fericit că am îndeplinit primul obiectiv şi anume calificarea în grupele Conference League. Am întâlnit o echipă bună, chiar dacă toată lumea se gândeşte că este din Gibraltar. Are jucători din liga a doua sau a treia din Spania, jucători care au calitate. Această echipă va juca în turul 3 din Europa League şi şi-a asigurat play-off-ul de Conference League, unde eu cred că are şanse. Sunt bucuros că nu am luat gol. Am văzut şi eu o oarecare linişte în jocul echipei mele. Nu am forţat foarte mult, am stat la adăpostul acelui 2-1 din deplasare. E greu să motivezi echipa! Nu putem să ne batem cu pumnul în piept acum că trebuia să dăm 5-6-7 goluri. Importantă este calificarea şi că am câştigat cu 2-0. Mă bucur că am ieşit sănătoşi de pe teren, ceea ce e iar foarte important“, a spus Şumudică, conform Agerpres.

Citeşte şi: Conference League / Brigadă din Finlanda la meciul Universitatea Craiova – Laci

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS