0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUEFA anunţă că sistemul VAR va fi utilizat la toate meciurile din preliminariile CM 2022

UEFA anunţă că sistemul VAR va fi utilizat la toate meciurile din preliminariile CM 2022

UEFA a anunţat joi că arbitrajul video (VAR) va fi utilizat la toate meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022 programate în Europa, începând de luna viitoare, informează Agerpres.

Modul în care sistemul VAR a funcţionat în această vară la EURO 2020 a fost apreciat pe scară largă. UEFA speră că aceste standarde vor fi menţinute şi în calificările continentale pentru turneul final din Qatar.
Spre deosebire de meciurile de la EURO 2020, unde arbitrajul video a funcţionat de la sediul UEFA aflat în Elveţia, la Nyon, în preliminariile Cupei Mondiale tehnologia va fi implementată chiar pe stadioanele care vor găzdui fiecare joc.
UEFA spera să introducă mai devreme sistemul VAR în preliminariile selecţionatelor sale naţionale. Dificultăţile logistice generate de pandemia de coronavirus au obligat forul fotbalistic european să întârzie aplicarea arbitrajului video.

Naţionala României va disputa următorul său meci din preliminariile CM 2022 în deplasare cu Islanda, pe 2 septembrie. Apoi, pe teren propriu, tricolorii vor înfrunta echipa Liechtensteinului, pe 5 septembrie, înainte de a juca împotriva Macedoniei de Nord, la Skopje, pe 8 septembrie.

Citeşte şi: Intrat în colimatorul Peluzei Nord, Mihai Rotaru spune că s-ar putea retrage de la „U“ Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS