Argentinianul Lionel Messi s-a despărțit de FC Barcelona, iar presa franceză anunță echipa unde va juca fostul decar de pe „Camp Nou“. Atacantul de 34 de ani ar fi acceptat (prin intermediul tatălui său) oferta celor de la PSG.
Argentinianul ar urma să fie din nou coleg de echipă cu Neymar, iar la Paris va fi coechipier cu Mbappe, Verratti și Sergio Ramos (rival atâta timp în El Clasico). În plus, Lionel are o relația aparte cu Mauricio Pochettino, antrenorul argentinian al celor de la PSG, notează Hotnews.
Mohamed Bouhafsi, unul dintre cei mai importanți gazetari din Franța, a precizat că afacerea este ca și făcută și că tot ce mai lipsește este oficializarea ei. Este vorba despre un contract valabil pe două sezoane (cu opțiune de prelungire pe încă unul). Messi va încasa undeva la aproape 29 de milione de euro pe sezon, după cum informează L’Equipe.
De asemenea, și șeicul Mohammed bin Hamad bin Khalifa Al Thani a anunțat mutarea pe care PSG o va oficializa în curând.
Citește și: Amical / Universitatea II Craiova a surclasat-o pe Minerul Costeşti (GALERIE FOTO)