Universitatea Craiova s-a impus categoric, scor 3-0, în partida susținută luni seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața formației FC Voluntari. Confruntarea din Bănie a „închis“ etapa a 4-a din Liga 1.
Prima mare ocazie de gol a irosit-o Valerică Găman, care a reluat cu capul o centrare de pe dreapta, mingea fiind respinsă de sub bară deRîmnuceanu (’12).
Din nefericire, Elvir Koljic s-a accidentat din nou, el fiind înlocuit de tânărul Markovic, care a făcut o partidă bună.
Oaspeții au replicat în minutul 26, când Nemec a reluat cu capul în bară de la 4 metri, după o centrare venită din stânga.
Până la pauză, alb-albaştrii au mai avut un şut bun prin Nistor şi unul al lui Gustavo.
Peluza Nord l-a taxat, din nou, pe Mihai Rotaru
Aşa cum era de aşteptat, suporterii Ştiinţei l-au taxat din nou pe finanţatorul Mihai Rotaru. Aceştia nu au fost impresionaţi deloc de declaraţia făcută zilele trecute de acţiunarul clubului, potrivit căreia s-ar putea retrage. Astfel, reprezentanţii Peluzei Nord au afişat un banner cu următorul mesaj: „Lasă vrăjeala cu plecarea! Ai promis ‘şampanie’, acum trebuie să cumperi ‘sticlele'”.
Şi i-au cântat, din nou: „Ole, ole, ole, ole, bagă bani, Rotarule!”

Nu a fost singurul mesaj al fanilor din prima repriză. Ei i-au transmis „Sănătate maximă” lui Nae Ungureanu şi, spre final, i-au transmis şi antrenorului ceva: „Reghe scoate biciu’, Rotaru desfă ariciu'”.
Gustavo, Cîmpanu şi Markovic au descreţit frunţile
La reluare, Laurenţiu Reghecampf a trimis încă de la început trei jucători noi pe teren. Efectul s-a văzut şi pe tabela de marcaj, pentru că alb-albaştrii au atacat în valuri.
„Lei” a deschis scorul prin Gustavo, cu un şut de la 14 metri (’50, 1-0).
La doar 7 minute s-a făcut 2-0, după ce George Cîmpanu l-a executat şi el pe Neacşu, cu un şut bine plasat de la 12 metri, uşor lateral dreapta (’57, 2-0).

Reuşitele le-au dat aripi oltenilor, care s-au întrecut în ratări şi faze frumoase, multe dintre acestea avându-l în prim plan pe Jovan Markovic. Acesta din urmă a închis tabela în prelungiri, cu o reluare dintr-un unghi dificil, spre deliciul publicului (’90+2, 3-0).
Caseta tehnică:
„U“ Craiova: Mirko Pigliacelli – Ștefan Vlădoiu (’75, Marius Constantin), Valerică Găman, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu – Dan Nistor, Mihai Căpățînă (’46, Alex Mateiu), Ionuț Vînă (’46, George Cîmpanu) – Gustavo Vagenin, Elvir Koljic (’25, Jovan Markovic), Vasile Constantin (’46, Reagy Ofosu).
Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
FC Voluntari: Victor Rîmniceanu (’46, Alexandru Neacşu) – Ricardo Miranda, Gabriel Tamaș (’46, Cosmin Achim), Igor Armaș, Marius Briceag – Lorand Fulop (’65, George Merloi), Vadim Rață, Ion Gheorghe – Alexandru Ilie (’55, Helder Tavares), Adam Nemec (’79, George Paraschiv), Marcelo Lopes.
Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Cartonașe galbene: Vînă ’28, Bancu ’65, Screciu ’74 / Tamaș ’11, Ilie ’20, Fulop ’30.
Au arbitrat: Iulian Călin – Radu Ghinguleac, Sebastian Gheorghe; Sorin Costreie.
Observatori: Romulus Gabor (LPF), Adrian Vidan (CCA).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova se va deplasa la Arad. Întâlnirea cu UTA este programată sâmbătă, 14 august, de la ora 21.30.
Liga 1, etapa 4
Vineri, 6 august: FC Botoșani – UTA Arad 2-1, CS Mioveni – CFR Cluj 0-1.
Sâmbătă, 7 august: Academica Clinceni – FCU Craiova 1-2, FC Argeş – Rapid 0-1.
Duminică, 8 august: Chindia Târgoviște – Dinamo 1-0, FCSB – Gaz Metan Mediaş 2-1.
Luni, 9 august: Farul Constanţa – Sepsi Sf. Gheorghe 1-0, Universitatea Craiova – FC Voluntari 3-0.
Clasament:
1.CFR Cluj 12 puncte (golaveraj 7-3)
2.Rapid 10 (4-0)
3.Botoşani 10 (5-2)
4.FCSB 8 (7-3)
5.Farul 8 (3-0)
6.Dinamo 6 (6-5)
7.„U“ Craiova 6 (6-6)
8.FCU 6 (6-6)
9.UTA 5 (3-3)
10.Sepsi 4 (4-4)
11.Chindia 4 (2-3)
12.Mediaş 4 (4-6)
13.Mioveni 3 (2-5)
14.Voluntari 3 (4-8)
15.Argeş 1 (2-5)
16.Clinceni 0 (3-9)
Citește și: Florin Bratu, noul selecţioner al naţionalei Under 21 a României