La 10 zile după plecarea starului argentinian Lionel Messi, FC Barcelona a reuşit să debuteze cu dreptul în noua ediţie a campionatului Spaniei. Formaţia blaugrana s-a impus cu scorul de 4-2 în faţa echipei Real Sociedad, duminică seară, pe stadionul „Camp Nou“. S-a jucat cu spectatori după 18 luni cu porţile închise din cauza pandemiei, la joc fiind prezenţi 20.384 de spectatori. Ultima partidă susţinută de Barca cu spectatori s-a consumat pe 7 martie 2020.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Gerard Pique (’19), Martin Braithwaite (’45, ’59) şi Sergi Roberto (’90+1). Oaspeţii au replicat spre final, prin Julen Lobete (’82) şi Mikel Oyarzabal (’85).
Fanii catalani au scandat în două rânduri, pe parcursul jocului, numele lui Messi. Argentinianul a părăsit-o pe Barca după mai bine de două decenii şi a semnat cu Paris Saint-Germain.
„Jocul nostru a fost poate ceva mai colectiv decât înainte. Însă, dacă aş putea aleg, aş prefera să-l am pe Leo Messi în echipa mea“, a declarat antrenorul Barcelonei, Ronald Koeman, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului.
FC Barcelona: Neto – Dest (’71, Emersol Royal), Garcia (’83, Araujo), Pique, Alba – de Jong (’71, Roberto), Busquets (’83, Nico), Pedri – Griezmann, Depay (’90, Lenglet), Braithwaite. Antrenor: R. Koeman.
Real Sociedad: Remiro – Zaldua (’66, Gorosabel), Elustondo (’81, Pacheco), Le Normand, Munoz – Merino, Zubimendi – Januzaj (’46, Barrenetxea), D. Silva (’46, Jon), Oyarzabal – Portu (’66, Lobete). Antrenor: I. Alguacil.
Real şi Atletico, victorioase
Campioana en titre, Atletico Madrid, a început la rândul său noul sezon cu o victorie. Trupa lui Diego Simeone s-a impus cu 2-1 pe terenul formaţiei Celta Vigo. Succesul a fost asigurat de dubla lui Angel Correa (’23, ’63). Pentru gazde a punctat Iago Aspas (’59 – penalti).
Celta: Dituro – Mallo, Araujo, Fontan, Galan (’89, Baeza) – Tapia (’75, Solari) – B. Mendez (’74, Beltran), Suarez, Nolito (’62, Cervi) – Aspas, Mina. Antrenor: E. Coudet.
Atletico: Oblak – Carrasco (’90+7, Vrsaljko), Savic, Gimenez, Hermoso, Niguez – Koke (’66, Trippier), Kondogbia, Lemar (’65, De Paul) – Correa (’65, L. Suarez), Llorente (’82, Renan). Antrenor: D. Simeone.
Cealaltă pretendentă la titlu în La Liga, Real Madrid, a învins sâmbătă în deplasare, cu 4-1, formaţia Deportivo Alaves. Pentru „galactici“ au marcat Karim Benzema (’48, ’62), Nacho Fernandez (’56) şi Vinicius Junior (’90+2). Golul de onoare al gazdelor a fost reuşit de Joselu (’65 – penalti).
Alaves: Pacheco – Aguirregabiria, Laguardia, Lejeune, Duarte – Pina (’68, Moya), Pons (’59, Ndiaye) – Rioja (’68, Martin), M. Garcia (’59, Guidetti), E. Mendez (’68, Pellistri) – Joselu. Antrenor: J. Calleja.
Real Madrid: Courtois – Lucas, Militao, Fernandez, Alaba – Valverde (’88, Isco), Casemiro, Modric (’88, Asensio) – Bale (’68, Rodrygo), Benzema (’89, Jovic), Hazard (’66, Junior Vinicius). Antrenor: C. Ancelotti.
LaLiga, etapa 1:
Vineri, 13 august: Valencia – Getafe 1-0.
Sâmbătă, 14 august: Cadiz – Levante 1-1, Mallorca – Betis Sevilla 1-1, Osasuna – Espanyol Barcelona 0-0, Alaves – Real Madrid 1-4.
Duminică, 15 august: Celta Vigo – Atletico Madrid 1-2, FC Barcelona – Real Sociedad 4-2, FC Sevilla – Rayo Vallecano 3-0.
Luni, 16 august – ora 21.00: Villarreal – Granada, ora 23.00: Elche – Athletic Bilbao.
Clasament:
1.Real Madrid 3 puncte (golaveraj 4-1)
2.Sevilla 3 (3-0)
3.Barcelona 3 (4-2)
4.Atl. Madrid 3 (2-1)
5.Valencia 3 (1-0)
6.Cadiz 1 (1-1)
7.Mallorca 1 (1-1)
8.Betis 1 (1-1)
9.Levante 1 (1-1)
10.Espanyol 1 (0-0)
11.Osasuna 1 (0-0)
12.Elche 0
13.Villarreal 0
14.Ath. Bilbao 0
15.Granada 0
16.Celta Vigo 0 (1-2)
17.Getafe 0 (0-1)
18.Real Sociedad 0 (2-4)
19.Alaves 0 (1-4)
20.Vallecano 0 (0-3)
Citeşte şi: Camila Giorgi i-a suflat trofeul Karolinei Pliskova la Montreal