5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalBotoșani - CFR Cluj 1-0 / Dan Petrescu a și început cu acuzele!

Botoșani – CFR Cluj 1-0 / Dan Petrescu a și început cu acuzele!

-

Liderul Ligii 1, CFR Cluj, a capotat în Moldova, sâmbătă seară, la meciul de debut al lui Dan Petrescu pe banca tehnică. Ardelenii au fost depășiți, scor 0-1, de FC Botoșani. Golul moldovenilor a fost marcat de Herve Kage, în minutul 71.

FC Botoşani: Pap – Braun, Racoviţan, Şeroni, Ţigănaşu – Edjouma, Papa (’52, Florescu) – Kage (’79, Jaja), Ongenda (’87, Fili), Petkovski (’87, Tchakonte) – Sila.
Antrenor: Marius Croitoru.

CFR Cluj: Bălgrădean – Malico, Cestor, Burcă, Manea – Sigurjonsson (’46, Costache), Boateng (’61, Păun), Culio (’46, Bordeianu) – Petrila, Debeljuh, Deac.
Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonașe galbene: Țigănașu ’90+4, Jaja ’90+5.

A arbitrat: Radu Petrescu.

Dan Petrescu: „Au fost două-trei faze de penalty!“

Revenit pe banca CFR-ului, antrenorul Dan Petrescu a și început cu acuzele la adresa arbitrajului.

„Nu putem spune că Botoșani a avut ocazii sau a dominat. Nu-mi aduc aminte decât de o ocazie a lor. În a doua repriză n-au ajuns la poartă. O greșeală mare de portar a făcut ca ei să câștige. S-au apărat pe două linii, au jucat cu spirit, cum joacă mereu. Ne-a lipsit și norocul azi și s-a văzut că absențele lui Alibec și Omrani sunt importante. Cei mai buni atacanți ai noștri n-au jucat. Aș vrea să revăd niște faze. Au fost faze în careu de penalty, două, trei, dar o să fiu iar acuzat că cer penalti. De pe bancă așa mi s-a părut. Din păcate, VAR-ul nu o să vină în România nici în 2025. Degeaba sărim noi pe bancă. Dacă ar fi VAR, nici n-am mai avea de ce să sărim. Am aștepta să vedem ce zice VAR-ul. Cred că e un rezultat mincinos. Rămâne tabela, scorul“, a spus Petrescu, la Digi.

Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Jablonec, primul din grupele Conference League, programat joi, de la ora 22.00.
În campionat, gruparea din Gruia va primi vizita Universității Craiova. Meciul cu Știința este programat luni, 20 septembrie, de la ora 21.00.

Liga 1, etapa 8

Vineri, 10 septembrie: CS Mioveni – Chindia Târgoviște 0-1, UTA Arad – FC Rapid 2-2.
Sâmbătă, 11 septembrie: FC Argeş – FCU Craiova 1-0, FC Botoșani – CFR Cluj 1-0.
Duminică, 12 septembrie – ora 18.15: Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari, ora 21.00: FCSB – Dinamo.
Luni, 13 septembrie – ora 18.00: Farul Constanţa – Academica Clinceni, ora 21.00: Universitatea Craiova – Sepsi.

Clasament:
1.CFR Cluj 21 puncte (golaveraj 13-5)
2.Rapid 17 (10-4)
3.Botoşani 17 (8-5)
4.UTA 15 (9-5)
5.Farul 12 (7-2)
6.„U“ Craiova 12 (9-8)
7.Argeş 10 (7-6)
8.Mioveni 10 (5-7)
9.FCSB 9 (9-9)
10.Chindia 9 (6-7)
11.Voluntari 9 (7-11)
12.FCU 8 (7-9)
13.Sepsi 6 (6-8)
14.Dinamo 6 (6-11)
15.Mediaş 4 (4-9)
16.Clinceni 2 (6-13)

Citește și: FC Argeș – FCU Craiova 1-0 / Ișfan l-a trimis pe Mutu în ședință cu fanii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Peneliştii cer Primăriei Craiova să reducă taxele şi impozitele...

Liberalii au anunţat că vor propune reducerea mai multor...

ȘTIRI GdS