Alexandru Mitriță pare că s-a integrat perfect în Grecia, la noua sa echipă, Paok Salonic. Fostul jucător al Universității Craiova a reușit, miercuri seară, cel de-al doilea său gol pentru formația elenă, după cel din Conference League, de pe terenul echipei Lincoln. De această dată, Mitriță a punctat în campionat, în victoria cu 2-1 de pe terenul lui Panetolikos.
„Mitri“ a deschis scorul în minutul 32, dar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 59, prin Diaz. Pe final de meci, mai exact în minutul 80, Sidcley a adus victoria echipei lui Răzvan Lucescu.
În urma acestui succes, Paok a acumulat 6 puncte în campionat după trei etape disputate.
Citește și: Cupa României / Reghecampf şi Nistor promit revirimentul la meciul cu CFR Cluj (VIDEO)