Universitatea Craiova o va întâlni pe Minaur Baia Mare în optimile Cupei, conform tragerii la sorţi de astăzi, de la Casa Fotbalului. Preşedintele Ştiinţei, Sorin Cârţu, consideră că alb-albaştrii nu au voie să dezamăgească.
„În mod normal trebuie să ne calificăm fără probleme. E o tragere favorabilă pentru noi şi pornim favoriţi. Dacă e să jucăm acolo, deplasarea nu va fi grea, pentru că o vom face cu avionul. Vom trata jocul foarte serios“, a declarat Sorin Cârţu, pentru GdS.
Minaur Baia Mare este liderul seriei 10 din Liga 3 şi în această ediţie a Cupei României a eliminat formaţiile CSM Satu Mare (2-0), Comuna Recea (3-0), Unirea Dej (1-0) şi Poli Iaşi (3-1).
La rândul său, Universitatea Craiova, deţinătoarea Cupei şi Supercupei, a trecut în 16-imi de CFR Cluj, cu 1-0.
Altfel, Universitatea Craiova va susţine sâmbătă, de la ora 15.00, în cantonamentul din Luncă, un joc amical în compania divizionarei secunde Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Citeşte şi: Cupa României / S-au stabilit meciurile din optimile de finală